Infofinanciar > Educație financiară > 11 aprilie, Ziua Educației Financiare: Rolul disciplinelor economice în școlile din România
Educație financiară

11 aprilie, Ziua Educației Financiare: Rolul disciplinelor economice în școlile din România

11 aprilie, Ziua Educației Financiare: Rolul disciplinelor economice în școlile din România
sursă foto: semneletimpului.ro

Evenimente au avut loc în instituții de învățământ, autorități publice, instituții financiare și companii private din domeniul financiar în toată țara pentru a marca a doua ediție a Zilei Educației Financiare în România, instituită pe data de 11 aprilie.

Conform declarațiilor lui George-Cristian Tuță, deputat PNL și președinte al Comisiei pentru automatizare și viitorul muncii, care a inițiat proiectul de lege prin care a fost instituită Ziua Educației Financiare în România, principalul obiectiv al acestei legi a fost de a oferi românilor instrumentele necesare pentru a accesa un nivel mai ridicat de bunăstare.

Rolul educației financiare

Educaţia financiară este despre viaţă, despre cum putem cunoaşte un grad de bunăstare mai mare. Iar incluziunea financiară, un subiect mai amplu, este soluţia la două dintre problemele României: cea economică şi cea de transformare digitală. Legea pentru Ziua Educaţiei Financiare a apărut din nevoia de a începe o discuţie publică pe acest subiect. Mă bucur să văd interes ridicat din partea şcolilor, autorităţilor din domeniu, instituţiilor publice şi companiilor private pentru evenimente de educaţie financiară. Avem, fără îndoială, un obiectiv comun: o societate educată financiar şi creşterea gradului de bunăstare”, a declarat George-Cristian Tuţă.

De asemenea, deputatul remarcă includerea educației financiare în legea învățământului preuniversitar, care a fost recent adoptată de Guvern și se află în dezbatere în Parlament. Potrivit articolului 85, alineatul 7 din forma actuală a legii, educația financiară va fi inclusă ca temă în disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii.

Educație financiară în școlile din România

„Educaţia financiară, care începe de la o vârstă fragedă şi se extinde pe întrega perioadă a vieţii, este cea mai eficientă pregătire pentru luarea unor decizii financiare importante. Este esenţial să avem educaţie financiară în toate şcolile şi le mulţumesc în mod special tuturor cadrelor didactice care au înţeles nevoia includerii acestei teme în procesul de formare a copiilor noştri”, a mai spus iniţiatorul legii.

Astăzi, cu ocazia Zilei Educației Financiare, deputatul George Tuță a participat la cea de-a doua ediție a evenimentului „EduFinFest – Inteligența financiară se învață”. Ziua Educației Financiare a fost instituită prin Legea nr. 83 din 11 aprilie 2022, ca un prim pas al unei politici de educație financiară pentru toți românii.

Conform legii, Parlamentul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare, precum și alte autorități ale administrației publice centrale și locale pot organiza manifestări publice, simpozioane, seminare, mese rotunde sau alte evenimente publice în domeniul educației financiare, dedicate acestei zile, potrivit Digi24.