Infofinanciar > Info > 12 milioane de euro pierduți prin programul Casa Verde! Cum au fost afectați consumatorii
Info

12 milioane de euro pierduți prin programul Casa Verde! Cum au fost afectați consumatorii

12 milioane de euro pierduți prin programul Casa Verde! Cum au fost afectați consumatorii
sursa foto arhiva companiei

Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat.

Consumatorii au fost afectaţi că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă, arată datele Kilowat, companie de instalare şi consultanţă în domeniul fotovoltaicelor.

„Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat, consumatorii fiind afectaţi că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă”, arată Kilowat, companie de instalare şi consultanţă în domeniul fotovoltaicelor, potrivit știripesurse.

„Din cauza blocării acestui program şi a întârzierii instalării panourilor fotovoltaice, românii pierd 6 milioane de euro în fiecare lună. Iar beneficiarii vor continua să plătească această sumă lunar, atâta timp cât încă nu au instalate panouri fotovoltaice care să asigure energia necesară în gospodării. Românii îşi doresc să scape de această povară financiară, să nu mai aibă grija facturilor la energie electrică şi, deci, să beneficieze de avantajele sistemelor fotovoltaice cât mai repede, mai ales că au fost afectaţi şi dezamăgiţi de suspendarea acestui program”, declară Albert Soare, fondator Kilowat.