Pus la pământ în noiembrie 1989, zidul Berlinului cu usurință poate fi asemuit cu o ”cortină” care a fost trasă pentru a impune o barieră între libertate și robie, între est și vest. Atribuința principală pe care a îndeplinit-o zidul Berlinului a fost accea de a opri exodul est-germanilor spre Occident .
Despre zidul Berlinului putem avea o abordare tehnică și să înșiruim câteva date despre lungime, înălțime, structură, compoziția betonului sau mai știu eu ce afinități inginerești, abordarea istorică propune însă nararea evenimentelor care s-au desfășurat pe câmpul de luptă al ideilor, antagonismul dintre două regimuri unul criminal și unul ceva mai liberal finalizat cu un mare zid, Altminteri zidul reprezintă întruchiparea perfectă a metehnelor unui sistem cu pretenții de teocrație, unde liderul suprem este divinizat iar drepturile individuale lipsesc cu desăvârșire. Singurul drept existent era acela de a fi membru de partid. O eroare a istoriei care s-a corectat în 89.
Zidul Berlinului: un pogram al ideilor
Asfel, aflăm că zidul avea o înălțime de aproximativ patru metri format în mare parte din plăci de beton armat sipuse vertical pe lunigme de 155 de kilometri dintre care 43 tăiau Berlinul de la nord la sud iar restul izolau Berlinul de Vest de restul Republicii Democrate Germane. Aftfel spus, a luat naștere pogromul ideilor, libertatea oricărui drept a fost izolată de orice formă de civilizație și supusă surghiunului.
Plăcile de betorn erau ranforsate în partea superioară de o structură cilindrică, menită să descurajeze orice tentativă de escaladare a acestuia. În partea de est, de-a lungul zidului s-a conturat un coridor izolat, bine păzit dublat de alte fortificații.
Denumită fâsia morții, a doua incintă îi împiedica pe berlinezii de est să se apropie de frontieră.
Peste 7000 de soldați asigurau supravegherea zidului, din 302 puncte de observație și 20 de buncăre.
În cei 28 de ani de existență, au fost mai multe încercări de trecere În Vest care, de cele mai multe ori nu se terminau tragic.
Cea mai răsunătoare tentativă de evadare ”operațiunea Tunel 57”, a permis unui număr de 57 de oameni să treacă în partea de Vest, printr-un tunel săpat, de niște studenți occidentali, lung de 140 de metri și care pornea dintr-o brutărie dezafectată. Ultima victimă a zidului a fost inginerul electronist Winfried Freudenberg în martie 1989 s-a prăbușit în Berlinul occidentatl după ce a survolat zidul la bordul unui balon.
9 noiembrie 1989 ziua în care Istoria și-a cerut scuze umanității
În noaptea de 9 noiembrie 1989 la o conferință de presă Gunter Schabowski membru al Politburo a declarat că restricțiile vielor de călătorie vor fi eliminate în speranța că vor fi calmate spiritele agitatate de ideea care se propaga la nivelul străzii cum că regimul comunist va cădea. Întrebat cțnd vor intra în vigoare măsurile, oficialul a spus că ”Imediat fără întârzieie”, fapt ce i-a determinat pe berlinezi să se adune de o parte si de cealalta a zidului. Confruntat cu un număr atât de mare de oameni, Ofițerul de gardă Hagar Jager, în lipsa unor directive clare, a ridicat bariera și a permis acccesul oamenilor.
Căderea zidului Berinului reprezintă de fapt prăbușirea URSS-ului, care s-a produs în timpul mandatului lui GorBaciov, alimentată și de doctrina Sinatra.
Zidul a fost construi între două revolte cea din ungară 1956 și cea poloneză din 1968.
