Mii de mineri au venit în Capitală, în urmă cu 32 de ani, la chemarea președintelui Ion Iliescu, pentru a restabili „ordinea” în oraș. Evenimentele au rămas în istoria mentalului colectiv drept cea mai sângeroasă represiune a protestatarilor de după revoluție. Se întâmpla la doar câteva luni după execuția lui Ceaușescu.
„Soţul mi-a spus: Haide repede, că vin cu bâte sau cu aşa ceva. Şi atunci am alergat şi am intrat cu piciorul drept într-un canal, m-am lovit rău, am făcut luxaţie şi a trebuit soţul meu să mă târască. M-am gândit că poate mă vor închide. Am hotărât să plecăm şi să salvăm situaţia, adică situaţia, să nu fiu închisă”, își aduce aminte Ruxandra Posticescu, care în mai 1990 vorbise din balconul Universității.
Multe alte mărturii se găsesc în Raportul Mineriada 1990, publicat de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki. Raportul a strâns destule dovezi de la victimele mineriadei în care se stipula faptul că și după ce au fost arestați, la comanda unor „civili”, minerii continuau să-i lovească.
„În Raportul privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, făcut de GDS cu APADOR-CH, reprezentanții celor două organizații au strâns o serie de mărturii atât din partea agresorilor (mineri), cât și din cea a agresaților (manifestanți). Unul dintre cei din a doua categorie relatează: „Am auzit pe cineva spunând, dă-mi un cuțit să-i tai sânul” sau „mă loveau nu doar mieri, ci și civili, dintre care se remarcau prin bestialitate femeile feseniste”. Majoritatea celor arestați au vorbit despre cât de crunt au fost bătuți de polițiști”, scria Europa Liberă.
Motivul venirii minerilor la București
Acapararea puterii de stat de către gruparea lui Ion Iliescu, Frontul Salvării Naționale, în urma execuției lui Nicolae Ceaușescu, nu a reprezentat tranziția la democrație pe care unii o așteptau, mai ales tinerii. Revoluția venise cu o schimbare de lider care promitea mult, însă oamenii deja simțeau nevoia de stabilitate. Tinerii însă au început de la sfârșitul lunii aprilie să iasă în stradă, în Piața Universității, pentru a-și manifesta nemulțumirile față de noua imagine a democrației românești.
Protestele au durat timp de 50 de zile, iar în fiecare zi zeci de mii de persoane au participat, cu vârfuri de câte 50.000. La vremea respectivă, la balconul universității îndreptat către intersecție, se purtau discursuri ale diferitor personalități. Cei care s-au afișat ca „lideri” în fața mulțimii au fost vânați după de către mineri, unii dintre ei bătuți cu bestialitate până au intrat în comă. Cazul Marian Munteanu. Oamenii își montaseră corturi în piață, fiind deciși că nu o să plece până când nu o să aibă un partener de dialog real.
„Noi muncim, nu gândim”
În dimineața zilei de 13 iunie 1990, în jurul orei de 3-4, forțele de ordine ale Poliției Locale încep să distrugă corturile care ocupaseră piața și Parcul Operei. Luați încă din somn, neînțelegând multe din ce se întâmplă, haosul începe încă cu noaptea în cap pentru protestatari. La față ajung și trupele antitero care pun pe picioare mai multe cordoane.
La ora 9 dimineața ajung în Piața Universității, aduși cu autocare, muncitori de la IMGB scandând lozinicile „IMGB face ordine”, „Moarte intelectualilor” și „Noi Muncim, nu gândim”. Agitația era atât de mare încât părțile au început să se lupte între ele. Peisajul era unu anarhic: protestatarii au dărâmat mașinile poliției, au furat benzina din ele și au făcut cocktailuri Molotov. Poliția după a dat foc la mașinile răsturnate și a dat vina pe protestatari.
Seara, la TVR, Ion Iliescu într-o transmisiune live citește un discurs: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. La scurt timp după, minerii au fost încărcați în vagoane și trimiși din Petroșani spre București. A doua zi, în dimineața de 14 iunie, alt tren a venit din Motru.
O femeie „arestată” de mineri, sursa foto Europa Libera
Venirea minerilor
Minerii, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord la 4 dimineața. Printre ei se aflau și ofițeri de securitate care i-au coordonat pe mineri în drumul spre centrul Bucureștiului. Au ocupat balconul facultății de Geologie, de unde protestatarii țineau discursuri, unde au devastat tot ce au prins pe mână. Au fost bătuți profesorii universitari, toți studenții care mergeau la cursuri la facultate, indiferent dacă participaseră sau nu la protest. Au fost bătuți minori care mergeau la școală și au fost prinși pe drum de mineri. Marian Munteanu a fost bătut până la leșinat și după aruncat în fântâna Universității.
Finalul mineriadei
După ce mulțimea a fost ruptă și trimisă ori acasă, ori în spital, minerii s-au văzut cu misiunea dusă la capăt. Următoarea zi, de la Romexpo, erau întâmpinați de Ion Iliescu, care le-a mulțumit pentru ceea ce au făcut. Au fost duși după la gară, de unde s-au întors la casele lor.
Nu există în continuare o evaluare concretă a victimelor mineriadei din iunie. Unele surse vorbesc de câteva sute, altele de câteva mii. Unele surse vorbesc de doar șase morți, patru prin împușcare, un infarct și o persoană înjunghiată. Viorel Ene, președinte al Asociației Victimelor Mineriadelor, susține că au fost peste 100 de persoane omorâte în timpul mineriadelor.
