Natalia Intotero a subliniat astăzi că Ploiești, Capitala Tineretului din România în 2024 este despre tineri, despre nevoile acestora și despre construirea generațiilor viitoare. În 2024, sunt peste 15.000 de locuri în tabere pentru tineri și copii.
„Anul acesta avem peste 15.000 de locuri în tabere – 6.000 locuri în tabere pentru studenți, 4.000 de locuri pentru tinerii cu dizabilități, olimpici, tineri proveniți din familii monoparentale și din medii defavorizate, copii orfani cu vârsta între 14 și 18 ani, în cadrul cărora sunt învățați principalele deprinderi de viață.
De asemenea, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române, organizăm în acest an cea de-a XV-a ediție a Programului de Tabere „ARC 2024” unde vor participa copii din Diaspora și comunitățile istorice”, spune Natalia Intotero.
În plus, Natalia Intotero a subliniat concursul național de proiecte de tineret și studenți, de creditele Family Smart și Student Invest, dar și de programul FIV, unul esențial, program ce își dorește să fie deblocat și demarat cât mai rapid.
În ceea ce privește implicarea tinerilor în proiecte și în găsirea unor soluții, ministrul a afirmat că „Primul lucru pe care îl observ când lucrez cu tinerii este motivația puternică de a veni cu soluții simple și inovatoare la problemele cu care ne confruntăm cu toții, fie în societate sau administrație, fie la locul de muncă sau în diverse situații de viață. Campania Fărăbariere mi-a demonstrat asta. Tinerii ajută tineri. Meritați toată aprecierea și tot sprijinul meu pentru că sunteți cei care pot aduce schimbarea”, potrivit RomâniaTV.