Pe data de 17 august 1945 a avut loc proclamarea independenței Indoneziei. Acest lucru s-a produs la doar trei zile după ce japonezii s-au predat necondiționat.
Liderii naționali indonezieni, Sukarno și Dr. Mohammad Hatta au proclamat independența statului.
Această proclamație a fost una scurtă, iar anunțul a avut loc la Jakarta, capitala țării. Acest mesaj a fost transmis în secret de personalul indonezian de la radio, acesta folosind echipamentul de transmisie al stației radio controlată de Japonia. În afara granițelor, s-a transmis versiunea în engleză a proclamației.
„PROCLAMATIE
NOI, POPORUL INDONEZIEI, PROCLAMĂM INDEPENDENȚA INDONEZIEI. TOATE PROBLEMELE LEGATE DE TRANSFERUL PUTERII ETC., VOR FI REZOLVATE EFICIENT, ÎN CEL MAI SCURT TIMP POSIBIL.
JAKARTA, 17 AUGUST 1945 ÎN NUMELE POPORULUI INDONEZIAN
semnează
SOEKARNO – HATTA”
Din 1945, în fiecare an se sărbătorește cu mare fast această zi. Timpul de pregătire este de 2 săptămâni, înainte de 17 august. În fiecare zi, elevii vin în uniformă în culorile alb și roșu, asemeni steagului statului. Aceștia defilează pe străzile orașului alături de militari până în a 17 a zi a lunii august. În dimineața acestei zile, la ora 9, drapelul este adus de către forțele armate, care sunt în formațiune de 17-8-45. Aceasta simbolizează data la care a fost proclamată independența. La ora 10, după arborarea steagului, începe imnul național al Indoneziei, „Indonezia Raya”- „Indonezia măreață”.
Context istoric
După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, acesta s-a extins ușor-ușor și spre Pacific. În 1942, japonezii au invadat și ocupat Indiile olandeze de Est.
Trei ani mai târziu, trupele americane au debarcat în insula japoneză Okinawa. De aici, pe 6 și 9 august, SUA a lansat bombele atomice către orașele Hiroshima și Nagasaki.
Indonezia este o țară insulară amplasată în Asia de Sud-Est. Aceasta are aproximativ 17.508 insule și 33 de provincii. Aceasta are peste 238 de milioane de locuitori. Este a patra cea mai populată țară a lumii. Indonezia este o republică prezidențială cu un Parlament și un președinte ales, , conform mae.ro.
Numele statului, în traducere, înseamnă „insule indiene”, fiind prezent încă din secolul al XVII-lea. De asemenea, aceasta este poreclită și „Salba de smaralde a Ecuatorului”.
Economia statului se bazează în principal pe agricultură și industria minieră.