Infofinanciar > Info > 18 decembrie: România sărbătorește Ziua minorităților
Info

18 decembrie: România sărbătorește Ziua minorităților

ziua minorităților, sursa foto Tion
sursa foto arhiva companiei

Ziua minorităților naționale în România este sărbătorită anual la 18 decembrie, marcând adoptarea, în anul 1992, a „Declarației cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice” prin Rezoluția Adunării Generale a ONU.

Această declarație reprezintă o protecție a drepturilor minorităților în general, fiind recunoscută și adoptată de mai multe state care, în semn de importanță atribuită acestor drepturi, au desemnat ziua de 18 decembrie drept Zi a minorităților naționale. Sărbătoarea are ca scop promovarea și aprecierea diversității culturale și identitare a minorităților, contribuind la consolidarea unei societăți tolerante și incluzive.

România a adoptat Declarația ONU privind drepturile persoanelor aparținând minorităților, consacrând oficial ziua de 18 decembrie ca Zi a minorităților naționale prin HG nr. 881/1998. Această sărbătoare onorează diversitatea etnică a comunităților precum albanezi, armeni, bulgari, croați, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruși-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucrainieni, macedoneni și ruteni. Este un moment de recunoștință față de identitatea și contribuția fiecărei minorități din România, potrivit Agerpres.