Infofinanciar > Info > Cine rămâne fǎrǎ 2.000 de lei din salariu? Se anunță proteste
Info

Cine rămâne fǎrǎ 2.000 de lei din salariu? Se anunță proteste

Cine rămâne fǎrǎ 2.000 de lei din salariu? Se anunță proteste
sursǎ foto: arhiva companiei
Dupǎ implementarea Ordonanţei-trenuleţ, s-au îngheţat salariile în cazul angajaților de la stat. Iar în cazul unora dintre ei. Dar pentru unii dintre acești bugetari, situația este una mult mai rea. La aceastǎ categorie, printre categoriile afectate de aceste mǎsuri se aflǎ poliţiştii. Aceștia erau plătiţi suplimentar pentru zilele de week-end lucrate sau pentru munca pe perioada sărbătorilor legale.

Iar acum, acești bugetari nu vor mai primi aceşti bani. Este vorba în acest sens de o sumǎ de 2.000 de lei la salariu pentru luna ianuarie, bani pe care polițiștii îi pierd acum. Iar câteva sute de persoane care lucreazǎ în cadrul MAI au ieșit deja în stradă cu scopul de a protesta, asta după ce au aflat că vor pierde aceasta sumǎ de bani. Iar pentru perioada următoare, și mai mulți angajaţii de la MAI ameninţă acum cu proteste. Asta în cazul în care nu vor ajunge la o înțelegere cu guvernanții. De asemenea, aceștia amenințǎ și că nu vor mai asigura paza la alegeri, dacă nu se li se rezolvă revendicările.

„Vor fi în stradă polițiști debutanti care vor lua 2.500 de lei pe lună. 75% din polițiștii de frontieră care lucrează în ture și în weekend pierd până la 2.000 de lei lunar. Aceste tăieri sunt echivalente cu cele din 2010, despre care FMI a spus că nu sunt sănătoase pentru o economie care se vrea funcțională.

Sunt proteste spontane, azi sindicatele vom stabili calendarul de proteste oficial, vor fi mult mai dure. Avem capacitatea să ne organizăm să blocăm sistemul, se va ajunge la refuzul să se lucreze ore suplimentare și în zile libere, sau refuzul pazei secțiilor de vot la alegeri”, a declarat Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România SNPPC, în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, scrie romaniatv.net.