Infofinanciar > Info > 2.500 de lei de familie. Stimulent pentru viitorul României
Info

2.500 de lei de familie. Stimulent pentru viitorul României

2.500 de lei de familie. Stimulent pentru viitorul României
sursa foro business magazin

În era tinerilor concentrați pe carieră, rata natalității scade ușor-ușor. Familiile la început de drum aleg foarte târziu să aducă pe lume un copil. Acest lucru este datorat societății moderne, concentrată pe carieră, care se plasează în opoziția celei tradiționale, în care mărirea familiei cu un copil este o necesitate.

În această direcție, oficialii vin cu o implementare care servește ca stimulent pentru viitorii părinți. Municipiul Suceava va oferi un premiu de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut. Măsura va fi aplicată din luna aprilie a acestui an. Primarul Sucevei dorește ca această măsură să crească natalitatea în municipiul reședință de județ, aceasta suferind o scădere în ultimii ani.

2.500 de lei pentru familiile cu nou-născut

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că proiectul, care prevede acordarea stimulentului de 2.500 de lei pentru familiile cu nou-născut din municipiu, va fi aprobat în următoarea ședință de Consiliu Local. Vor primi acest ajutor doar părinții care au domiciliu stabil în Suceava. Primarul a precizat că există orașele care acordă deja acest tip de beneficiu.

„Vrem să acordăm un sprijin financiar la fiecare copil nou-născut probabil sub forma unui card cu care se pot achiziționa produse necesare pentru creșterea copilului, dar detaliile le vom mai discuta pentru că vor fi niște criterii.” a explicat primarul.

Familiile care au domiciliu stabil în Suceava, vor avea 60 de zile la dispoziție de la nașterea copilului pentru a depune dosarul de obținere a ajutorului. „Vor primi acest sprijin doar de cei care au domiciliul stabil, astfel că familia trebuie să aibă domiciliul stabil în municipiul Suceava cel puțin șase luni de zile și să fi depus cererea în maxim 60 de zile de la data nașterii copilului. Dosarul va trebui să conțină o serie de documente, însă am avut în vedere ca acesta să nu fie stufos, cum e în alte părți, unde se cer o mulțime de condiții ” , a explicat Ion Lungu.

Cea mai mică valoare a natalității a României

Primarul a venit cu un argument clar pentru implementarea acestei decizii: recensământul populației. Acesta arată că populația Sucevei a scăzut cu 7.813 persoane, fiind de 84.308 locuitori în 2022, față de 92.121 locuitori în 2012.

Pandemia a avut un rol foarte important în scăderea dramatică a natalității din România, a explicat purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, Vladimir Alexandrescu.

„ Aş spune chiar mai mult. Valoarea pe care am înregistrat-o în 2021 este practic cea mai mică din întreaga istorie a României. Mai mică şi decât valori înregistrate înainte de 1900, când România era redusă la două provincii – Ţara Românească şi Moldova”, a afirmat Vladimir Alexandrescu, conform Adevărul .