Guvernul a anunțat că este capabil să suplimenteze bugetul programului Start-Up Nation 2022. Executivul României ar putea majora sumele de bani acordate de la 520 de milioane de lei până la 2 miliarde de lei. Această modificare poate fi realizată prin rectificare bugetară, însă cu condiția ca numărul de firme care se înscriu la finanțare, în cadrul sesiunii care a început marți, 19 iulie, să fie unul foarte mare.
„Din experiența programnelor anterioare, am constat că au fost și 30.000 de solicitări. Ca atare, domnule ministru (al Antreprenoriatului, Daniel Cadariu n.r.), suntem în măsură ca, împreună cu Ministerul de Finanțe, în funcție de numărul de solicitări, să putem să alocăm suma în conformitate cu proiectul inițial asumat la nivelul Guvernului, de până la 2 miliarde de lei”, a spus Nicolae Ciucă ministrului în ședința de guvern de miercuri, 20 iulie.
2 miliarde de lei pentru Start Up Nation prin rectificare bugetră
A fost anunțată și rectificarea bugetară pentru începutul lunii august. În acest mod, Guvernul ar avea reursele necesare pentru a crește bugetul programului până la 2 miliarde de lei pentru anul 2022, însă tot prin alocare de credite de angajament. După aceea, în funcție de caz și de implementare, statul ar urma să aloce și creditele bugetare necesare plăților către antreprenori.
La momentul actual, conform procedurii de implementare, statul român și-a propus să poată finanța până la 50.000 de aplicanți, până în anul 2027, prin lansări multianuale ale programului. Însă, dacă s-ar suplimenta la 2 miliarde de lei, bugetul ar ajunge pentru contractarea unui număr de până la 10.000 de aplicanți doar pentru ediția 2022 a programului Start-Up Nation.
Numărul însrierilor la Start Up Nation
În ziua de miercuri, 20 iulie, în jurul orei 14.00, erau înscriși pe liste 1661 aplicanți la Pilonul I (național) și 32 la Pilonul II (diaspora), în cadrul programului Start-Up Nation 2022, prin intermediul portalului de granturi IMM Recover, potrivit cifrelor oficiale oferite pe site. Bugetul actual alocat ar fi necesar pentru 2500 de aplicanți la Pilonul I și 100 la Pilonul II, dacă toți ar cere suma maximă care se poate acorda, adică 200.000 de lei pe firmă.
CEC Bank, partener Start Up Nation 2022
CEC Bank a fost aleasă de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) ca instituție de credit parteneră pentru derularea tuturor programelor naționale de încurajare și stimulare a înființării și dezvoltării IMM-urilor în perioada 2022-2027, anunță economica.net. Instituția va facilita celor înscriși și acceptați o deschidere de conturi curente pentru a încasa sumele nerambursabile de bani. CEC Bank va oferi clienților interesați și credite punte pentru prefinanțare și credite de investiții, pentru co-finanțarea aportului propriu, asta în condiții de cost avantajoase.
„CEC Bank este unul din partenerii tradiționali ai Ministerului în implementarea programelor guvernamentale, derulând în anii anteriori, în baza convențiilor semnate, Programul Start Up Nation, edițiile 1 și 2, Programul Microindustrializare, Programul Româno-Elvețian, Programul Comerț și Servicii, implicându-se de asemenea și în derularea schemelor de granturi acordate în cadrul temporar COVID. Vom continua această tradiție, prin oferirea de suport în condiții avantajoase, IMM-urilor care își vor susține activitatea prin proiecte implementate în cadrul unor astfel de scheme”, a declarat Ramona Ivan, director Relaţii Internaţionale în cadrul CEC Bank.