Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis că din ianuarie 2024, românii vor avea venituri mai mari la pensii. Aceasta va crește cu rata inflației, mai exact cu procentul de 13,8%.
De asemenea, oficialul a menționat faptul că o altă creștere va avea loc și în luna septembrie a anului viitor. Atunci va avea loc marea recalculare.
Cine va avea pensii mai mari în 2024?
Totuși, de aceste creșteri ale pensiilor nu se vor bucura chiar toți pensionarii României. Acest lucru reiese chiar din declarația minstrului Muncii care spune că pestre trei milioane de români vor avea pensii mai mari. În total, în România, sunt 5 milioane de pensioari. Astfel, 2 milioane de seniori nu vor încasa venituri mai mari.
„Pot să vă spun că peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari. (…) Este important să ştie toţi românii că în 2024 vor avea pensii mai mari datorită celor două procese. Oricum, fiecare român, datorită majorării de la 1 ianuarie, fiecare român, datorită faptului că valoarea punctului de pensie creşte, fiecare român în 2024 va avea o pensie mai bună”, a transmis ministrul Muncii.
Tot vorbind de recalculare, Simona Bucura-Oprescu a transmis și faptul că la aceasta vor contribui două elemente. Este vorba de contributivitate și stabilitate.
„Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi. Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari, care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţi între doamne şi domni şi, nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială”, a declarat ministrul Muncii.
Venituri cu peste 87% mai mari de anul viitor
Conform romaniatv.net, o pensie a unui român ce a fost în câmpul muncii 35 de ani, va fi crescută cu 87%. Mai exact, valoarea majorării va depși suma de 1.900 de lei.
De asemenea, conform ministrului Muncii că punctele de stabilitate au un impact destul de mare asupra creșterii.
„Foarte important de ştiut datorită punctelor de stabilitate, fiindcă pentru un român care a muncit peste 25 de ani se va obţine un punctaj suplimentar pentru fiecare an de muncă. Între 25 şi 30 de ani – 0,5 puncte pe an, între 30 şi 35 de ani – 0,75 de puncte pe an şi după 35 de ani, un punct pe an. Cu alte cuvinte, dacă munceşti, primeşti”, a continuat oficialul.
Și egalizarea vârstei de pensionare din bărbați și femei este un pucnt extrem de important. Acest lucru trebuie să se întâmple până în anul 2035. Vârsta de pensionare pentru ambele sexe va fi de 65 de ani. Oficialul a spus că această egalizare este un jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi este o parte a reformei impusă de angajamentele pe care România le-a luat prin PNRR. Este una dintre reformele asumate de România în jalonul 214 privind reforma pensiilor publice”, a adăugat aceasta.