În anul 1945, la data de 2 septembrie, a fost semnat decretul referitor la capitularea Japoniei, situație ce a dus la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Documentul a fost semnat de către oficialii Japoniei. Chiar și așa au mai existat câteva instituții nipone care au refuzat să se predea. Astfel, mai mulți soldați japonezi au continuat lupta și nu s-au predat ani de zile.
Pe data de 10 august 1945, în urma invadării Manciuriei și bombardamentelor de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au acceptat capitularea necondiționată așa cum Alianța a stabilit prin Declarația de la Potsdam. Cei trei lideri, Truman, Churchill și Chiang Kai-shek, atrăgeau atenția faptului că termenii nu erau negociabili. Astfel, se cerea: eliminarea „definitivă a autorității și influenței celor care înșelaseră și conduseseră greșit poporul japonez în încercarea de cucerire a lumii”; ocuparea „punctelor de pe teritoriul japonez care vor fi numite de Aliați”; limitarea suveranității japoneze; dezarmarea completă a forțelor militare japoneze și judecarea tuturor criminalilor de război.
În picioare au rămas industriile care țineau economia
Articolul 11 al declarației avea în vedere păstrarea industriilor care țineau pe picioare economia niponă, conform digi24.ro. Această decizie a fost luată pe fondul plății pentru reparațiile de după război.
De asemenea, Declarația de la Postdam avea o prevedere referitoare la conducătorul nipon: „Declaraţia de capitulare nu va conţine nicio cerere care să prejudicieze prerogativele Majestăţii Sale în calitate de conducător suveran”.
Abia după 5 zile, capitularea a fost făcută publică de către împăratul Hirohito prin intermediul radioului. Oficialul nipon a spus că această decizie a fost luată cu scopul evitării pierderii a mai multe vieți omenești. La acel moment, împăratul se temea de faptul că „rasa nipona va fi complet distrusă dacă războiul continua”.
Japonia a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial
Japonia a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial în anul 1941 în urma atacului asupra bazei americane de la Pearl Harbor. Acela a fost momentul în care SUA a decis să intre în război.
Pearl Harbor era locul în care se afla întreaga flotă americană. Acest atac mai este cunoscut și sub numele de Operațiunea Hawaii. Scopul a fost ca să nu permită flotei pacifice americane să influențeze războiul din sud-estul Asiei, război pe care Japonia voia să-l poarte împotriva Marii Britanii, Olandei și a Statelor Unite. Atacul a avut loc fără o declarație de război formală. Acesta a fost un factor important care a contribuit la schimbarea opiniei publice americane de la izolaționismul care caracterizaseră politica externă a țării în anii 1930 la participare directă în război.