Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a semnat 104 noi contracte de finanţare prin componenta Valul Renovării din PNRR.
Valoarea totală a noilor contractelor semnate de ministrul Cseke Attila și derulate prin intermediului componentei C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență este de aproximativ 20 de miliarde de lei. „Contractele, în valoare totală de 980.320.216,76 de lei, au fost încheiate între Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și autoritățile publice locale din 54 de unități administrativ-teritoriale și vizează lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a unor blocuri de locuințe și a unor clădiri publice“, se arată în comunicatul remis de MDLPA.
Ministerul finanțează integral lucrările, iar locatarii și administrațiile publice locale nu sunt nevoite să asigure cofinanțare, fiecare comunitate locală având astfel șansa de a se dezvolta. Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.979 contracte de finanţare, în valoare totală de 20.743.634.310,68 de lei, a precizat ministrul Cseke Attila.
Bugetul pentru primul apel a fost integral accesat
În luna mai a anului trecut, ministrul Dezvoltării a anunțat că bugetul alocat inițial Componentei 5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență a fost integral accesat. Primul apel de proiecte pentru această componentă s-a încheiat pe 30 mai 2022, solicitările depășind fondul de 2,17 miliarde de euro. MADPL a anunțat că a primit 1.437 de cereri de finanțare, în valoare de 2,42 de miliarde de euro.
Valul Renovării a avut un buget inițial de 2,17 miliarde de euro, iar prin supracontractarea de 30% a ajuns la 2,82 miliarde de euro, ceea ce permite eficientizarea energetică a 1.733 blocuri și 2.600 clădiri publice. Din această sumă, 130 milioane de euro sunt alocate pentru consolidarea seismică a aproximativ 130 de blocuri, iar 230 milioane de euro sunt pentru blocurile din comunitățile expuse riscului de sărăcie și excluziune socială. De asemenea, 152 milioane de euro sunt destinate consolidării seismice a 325 de clădiri publice.
Ce proiecte sunt finanțate prin PNRR în runda 2
Conform datelor MDLAP, runda a doua a Valului Renovării va permite finanțarea următoarelor proiecte:
Operațiunea A1 – Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale multifamiliale
Operațiunea A2 – Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale pentru comunități expuse riscului de sărăcie și excluziune socială
Operațiunea A3.1 – Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale
Operațiunea A3.2 – Renovarea energetică aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale
Operațiunea B1 – Renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice
Operațiunea B2.1a – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale
Operațiunea B2.1b – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități centrale
Operațiunea B2.2.a – Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice – Autorități locale
Operațiunea B2.2b – Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice – Autorităti centrale.