Infofinanciar > Info > Investiții de peste 20 de milioane de lei din PNRR. La ce va fi folosită suma
Info

Investiții de peste 20 de milioane de lei din PNRR. La ce va fi folosită suma

Investiții de peste 20 de milioane de lei din PNRR. La ce va fi folosită suma
sursă foto: arhiva companiei

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a continuat implementarea proiectelor din PNRR. Pentru componenta C9, „Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare” plățile au fost în total de 20,8 milioane de lei, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Investițiile prin PNRR, componenta C9, dedicată cercetării și inovării, vor produce plus valoare în economia românească. În acest moment, una dintre prioritățile noastre este intensificarea transferului tehnologic și transpunerea în concret a informațiilor, tehnologiilor și, nu în ultimul rând, a produselor pe care cercetarea le concepe. Finanțările europene consistente sunt o șansă extraordinară pentru cercetarea românească și implicit, pentru creșterea economică”, a declarat Bogdan Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Investițiile prin PNRR

Investiția 5 este legată de înființarea și operaționalizarea centrelor de competență. Pentru această investiție, Ministerul Cercetării a plătit 5,9 milioane lei. Suma a fost investită la derularea proiectelor din universități și instituții publice și institute naționale de cercetare–dezvoltare.

De asemenea, Investiția 5 vizează înființarea a cinci centre de competență care vor desfășura activități de cercetare. În conformitate cu prioritățile strategice ale României și ale Uniunii Europene (UE). Investiția are ca termen de finalizare finalul anului 2025.

Pentru investiția 8, „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializare din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare” s-au plătit 14,9 milioane de lei.

„Investiția va însemna finanțare pentru minim 100 de proiecte de cercetare conduse de cercetători internaționali de vârf care vor fi afiliați la instituții-gazdă de cercetare din România și vor contribui la consolidarea capacității de cercetare a organizației-gazdă. Contractarea întregii investiții va fi finalizată până 31 decembrie 2023”, a transmis Bogdan Gruia Ivan, potrivit Stiripesurse.ro

România a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii 5 ani

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că România a înregistrat o creștere semnificativă în domeniul cercetării, inovării, tehnologiilor și IT&C în ultimii cinci ani. Bogdan Ivan a subliniat că țara noastră se apropie de o cifră de 6,6 miliarde de euro doar pe exporturi, potrivit Forbes.

Ministrul a mai evidențiat importanța colaborării strânse între Guvern și sectorul privat pentru a consolida poziția României ca hub regional pentru tehnologiile emergente și inovație. Principalul obstacol la acest demers nu mai este lipsa fondurilor, ci nevoia de manageri și idei în care oamenii pot investi și dezvolta proiecte.

„România a reuşit, în ultimii cinci ani, să crească de 2,5 ori cifra de afaceri globală pe cercetare, inovare, tehnologii, IT&C. Ne apropiem de 6,6 miliarde de euro ca şi exporturi doar, iar asta înseamnă că noi, astăzi, cu o cifră de până în 300.000 de oameni reuşim să ne apropiem de 8-9% din PIB”, a mai transmis ministrul.