Infofinanciar > Lumea la zi > 2022, un an agitat pentru Israel. Bibi Netanyahu, a șasea oară premier
Lumea la zi

2022, un an agitat pentru Israel. Bibi Netanyahu, a șasea oară premier

Benjamin Netanyahu, Sursă foto: Reuters
Foto: reuters.com

Israelul încheie anul cu un guvern nou, iar Benjamin Netanyahu a ajuns la al șaselea mandat de prim-ministru, după alegerile de la 1 noiembrie și săptămâni lungi de negocieri cu partidele ultra-ortodoxe și formațiunile de extremă dreapta.

Benjamin Netanyahu a depus săptămâna aceasta jurământul în calitate de șef al guvernului cel mai de dreapta din istoria Israelului.

Rata inflației în Israel este de 5%, puțin în comparație cu celelalte țări, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina. Salariul mediu în Israel în 2022 a fost echivalentul a 3.400 de euro lunar.

Importanta independență energetică

Creșterea economică este de 4%. Israelul este independent din punct de vedere energetic. În 2022 au fost localizate alte zăcăminte de gaze naturale în apele sale teritoriale. Israelul are rezerve pentru zeci de ani.

De asemenea, poate exporta. Începând din luna iulie, aviația are în dotare 33 de avioane F-35 în două baze. Inteligența artificială îi învinge pe medici la examinarea scanărilor pentru cancerul de sân. Technion, Institutul de Tehnologie din Israel, a creat un sistem de inteligență artificială care a învățat rapid și analizează tumorile de cancer la sân.

Cercetători de la Universitatea Tel Aviv au dezvoltat o modalitate de distrugere a tumorilor canceroase, combinând ultrasunete cu injectarea de microbule în fluxul sanguin. Până acum, metoda clasică impunea îndepărtarea chirurgicală a tumorii în combinație cu chimioterapie.

Turism și economie

Tel Aviv-ul și-a pierdut titlul de cel mai scump oraș din lume. Acum este pe locul 3, după New York și Singapore, potrivit „The Economist”. Statul Israel și Maroc încep cooperarea în domeniul turismului.

A crescut volumul exporturilor către Emiratele Arabe Unite și numărul turiștilor, de asemenea.

Din toamnă au fost reluate treptat circuitele turistice în Israel, după doi ani de pandemie. Încă nu s-a ajuns la numărul de turiști dinainte de 2020.

2022 este anul cu trei prim-miniștri în Israel: Naftali Bennett, Yair Lapid şi Benjamin Netanyahu. Cel de-al 37-lea guvern al Israelului a depus jurământul.

Trei obiectve majore

Benjamin Netanyahu a devenit premier pentru a șasea oară. El a prezentat Knesset-ului cele trei obiective naționale ale viitorului guvern: prevenirea unui Iran nuclear, construirea unei linii ferate pe toată lungimea țării pentru un tren rapid și mai multe acorduri de pace cu țările arabe.

A fost votat noul președinte al Knesset-ului, deputatul Amir Ohana din partidul Likud, care este gay și care i-a mulțumit în discursul inaugural soțului său, Alon.

Din noua coaliție fac parte și formațiuni extremiste care au contribuit la victoria partidului Likud în alegerile de la 1 noiembrie, asigurându-i lui Benjamin Netanyahu o majoritate în Knesset.

În 2022 a devenit publică intenția hotărâtă a Arabiei Saudite de a-și normaliza legăturile diplomatice cu statul Israel. Cele două țări împărtășesc aceleași preocupări față de amenințarea iraniană în regiune.

SUA și parteneriatul strategic

Statele Unite au reiterat că angajamentele față de Israel sunt bipartizane și sacrosante. Sunt angajamente strategice de o importanță vitală pentru securitatea națională a Statelor Unite.

Ca parte integrantă a angajamentului față de Israel nu se va permite niciodată Iranului să dobândească o armă nucleară. Statele Unite sunt pregătite să folosească toate elementele puterii sale naționale în acest scop.

Totodată, Statele Unite au afirmat în continuare angajamentul de a lucra împreună cu alți parteneri împotriva agresiunii și activităților de destabilizare ale Iranului, fie că sunt directe sau prin intermediari, cum sunt organizațiile teroriste Hezbollah, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian.