Anul 2024 vine cu schimbări la nivelul statului. Pensionarii vor avea parte de un plus de venit. Mai exact, pensiile vor fi majorate în două etape. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat care va fi valoarea pensiilor după majorări. Dar și cum vor fi realizate cele două trepte de creștere a veniturilor pensionarilor.
„În 2024, pensiile românilor vor creşte de două ori. Prima dată de la 1 ianuarie, cu 13,8%. Valoarea punctului de pensie va creşte de la 1782 de lei, la 2032 de lei de la 1 ianuarie. A doua parte va fi recalcularea pensiilor şi aplicarea acesteia începând cu 1 septembrie. Atunci se vor primi noile taloane de pensie, cu pensiile recalculate. Atunci vorbim despre o creştere de 40% în medie. E important să se ştie că niciun român nu va avea pensia mai mică şi aproximativ 3 milioane de români vor avea pensiile crescute”, a spus Simona Bucura-Oprescu, conform Antena 3 .