Klaus Iohannis a transmis un mesaj de la summit legat de securitatea României care precizează că 2,5% din PIB este pentru Apărare.
România are o dotare avansată în domeniul Apărării, cadrele sunt mult mai pregătite şi se lucrează la infrastructură pentru NATO, a declarat, marţi, 11 iulie, preşedintele României.
Primele declarații ale președintelui de la summit
Președintele României a afirmat la summit că este posibil ca alocarea pentru Apărare să crească. ,,Avem o dotare mult superioară, avem cadre militare tot mai bine pregătite, iar la infrastructură se lucrează peste tot în toate bazele noastre, vorbesc în toate bazele mari care au şi relevanţă pentru NATO. Se lucrează, se extind, se modernizează se îmbunătăţeşte dotarea. Toate aceste lucruri sunt posibile fiindcă am alocat încă din 2016, decizia fiind din 2015, 2% din PIB pentru Apărare, iar începând din acest an am trecut la 2,5% din PIB şi aşa vom rămâne. Ba, chiar este posibil să creştem în următorii ani”, a declarat şeful statului.
Klaus Iohannis ia rolul în serios
Procentul de 2% din PIB pentru Apărare trebuie să fie baza de la care se porneşte când se discută despre alocarea resurselor bugetului de stat pentru domeniul Apărării. ,,Această chestiune va mai rămâne în discuţie, dar noi am luat rolul nostru foarte în serios”, a spus preşedintele.
Șeful de stat a demonstrat că toate aceste lucruri sunt posibile deoarece s-a alocat în Apărare din bugetul statului încă din 2016. Din 2015 s-a alocat 2% din PIB, iar începând din acest an am trecut la 2,5% din PIB şi va rămâne acest procent pentru moment. ,,Ba, chiar este posibil să creştem în următorii ani”, a completat Klaus Iohannis. Acesta a subliniat că subiectul despre alocarea de resurse este unul foarte discutat în cadrul NATO.
Baze de pregătire pentru piloții avioanelor militare F-16
Klaus Iohannis a mai adăugat că sunt discutate planuri pentru o bază de pregătire în România utile piloţilor Alianţei de pe avioanele F-16.
,,Aceste planuri regionale sunt planuri de intervenţie, sunt planuri strict secrete, dar ele nu prevăd înzestrări sau achiziţii, înzestrarea, achiziţia de armanent, de dotări, se face de către fiecare naţiune şi noi ne ocupăm de această chestiune, de aceea am alocat bani mulţi, 2,5% din PIB pentru Apărare. Este pe de altă parte important să vedem că nu doar armamnentul rezolvă situaţia ci şi pregătirea militarilor. Există planuri pentru această bază, există aliaţi interesaţi şi sunt destul de încrezător că lucrurile vor continua”, a spus președintele României la summit, potrivit psnews.ro.