Infofinanciar > Info > 250 de lei ajutor pentru români! Cine sunt beneficiarii
Info

250 de lei ajutor pentru români! Cine sunt beneficiarii

250 de lei ajutor pentru români! Cine sunt beneficiarii
sursa foto arhiva companiei

Elevilor li se vor acorda vouchere în valoare de 250 de lei, programul adresându-se elevilor de gimnaziu și liceu la diverse evenimente culturale.

Obiectivul principal al acestui program național, înființat prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, face referire la promovarea culturii naționale și universale în rândul comunității școlare. Prin intermediul acestui program, elevii vor primi vouchere sub formă de carduri reutilizabile, cu o valoare de 250 de lei. Acești bani pot fi utilizați pentru participarea la diverse servicii și evenimente culturale, precum concerte, intrări în muzee, achiziționarea de cărți sau participarea la excursii organizate cu tematici culturale sau istorice, conform prevederilor legii.

„Vouchere culturale pentru elevi” vor fi introduse progresiv, începând cu anul școlar 2024-2025, conform următorului calendar:

  • În anul școlar 2024-2025, beneficiarii vor fi elevii din clasa a XII-a.
  • În anul școlar 2025-2026, beneficiarii vor fi elevii din clasele a IX-a și a XII-a.
  • În anul școlar 2026-2027, beneficiarii vor fi elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a.

Programul contribuie la instituirea unei inițiative bine gestionate. Până la finalul anului școlar 2026-2027, Ministerul Educației va efectua o analiză a impactului programului național, potrivit Daily Business.