În urmă cu 82 de ani, în vara anului 1940, pe data de 26 iunie, autoritățile de la București primeau o scrisoare semnată de Guvernul Uniunii Sovietice. Ni se transmitea faptul că a venit momentul pentru ca greșelile „trecutului” să fie reparate, iar dominația României din Basarabia să se termine de urgență. Ca despăgubire, ni s-a cerut și nordul Bucovinei.
Basarabia a făcut parte din teritoriul Moldovei până în anul 1812, când Imperiul Țarist a anexat-o în urma Tratatului de pace de la București, semnat în același an, între ruși și otomani. El încheia un război de 6 ani început în 1806, timp în care Imperiul Țarist a ocupat și Țara Românească, dar și Moldova, principate aflate sub suveranitatea otomanilor.
Istoria Basarabiei în secolul XIX
În anul 1943 era publicată lucrarea lui Gheorghe Brătianu numită „Basarabia, drepturi naționale și istorice”, în care istoricul și omul politic povestea modul prin care rușii au dus un amplu proces de naționalizare al populației din regiune. Conform datelor din lucrare, în anul 1817, la primul recensământ organizat de autoritățile ruse, dintr-o populație de aproximativ 500.000 de locuitori, 87% erau vorbitori de limba română.
Pentru a schimba demografia regiunii, rușii au adus în Basarabia germani și francezi, dar și bulgari, care ajunseseră la 45.000 de locuitori. Provincia se bucură de un anumit grad de autonomie până în anul 1829, timp în care țarul Alexandru I câștigă prin privilegii și oportunități boierimea locală.
Procesul de rusificare al Basarabiei
Alexandru I le cere documente boierilor români pentru a-și dovedi proprietățile, documente pe care aceștia nu le aveau, motiv pentru care le-au falsificat. Ei au fost după introduși în sistemul nobiliar rusesc, cu privilegiile cuvenite.
O primă măsură a procesului de asimilare al populației române din Basarabia a fost schimbarea administrației. Au fost aduși funcționari din Rusia, iar granițele cu Moldova au fost închise. Singurii boieri care au plecat din provincie au fost cei care dețineau pământ și peste graniță, în Moldova, în timp ce majoritatea lor a rămas în Basarabia, alături de țărănime.
Biserica a fost folosită ca instrument de rusificare. Slujbele au început să fie ținute numai în limba rusă, preoții au fost schimbați, iar biserica a fost integrată în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Același model a fost stabilit și în administrație, în documentele oficiale, în armată și în școală.
În anul 1856, în cadrul Congresului de pace de la Paris de pe urma războiului Crimeei (1853-1856), puterile garante ale Principatelor luau decizia, în articolul 20, ca regiunile Cahul, Bolgrad și Ismail, din sudul Basarabiei, să revină Moldovei. Această decizie l-a motivat pe țarul Alexandru al II-lea să își consolideze numele în Basarabia.
El a început un proces de reformă agrară prin care a acordat pământ țăranilor, îmbunătățindu-le situația socială și economică pe termen mediu și lung. A desființat iobăgia și a introdus o mulțime de reforme iluministe.
Problema politică a Basarabiei rămâne o constantă în epocă, însă există un factor important, analizat de istoricii români, reprezentat de interesul oamenilor politici și al istoricilor din vremea respectivă pentru provincie. Majoritatea lucrărilor din secolul XIX despre originile românilor vorbesc despre Transilvania ca epicentru al genezei poporului român, în timp ce istoria Basarabiei este tratată ca fiind de importanță secundară, fiind mult mai puțin studiată în epocă.
Pasiunea pentru Transilvania i-a îndepărtat pe istorici de Basarabia
Proiectul de unire al românilor s-a concentrat în secolul al XIX pe reîntregirea națională prin câștigarea drepturilor asupra Transilvaniei. România a decis să participe în Primul Război Mondial datorită faptului că Marea Britanie, Franța și Italia au recunoscut dreptul țării noastre de a anexa Transilvania la finalul războiului.
Eșecul campaniilor militare și ocuparea Țării Românești de către germani a dus la retragerea guvernului și armatei în Moldova, la Iași. În paralel însă, în Basarabia, avea loc un fenomen de care politicienii români nu erau atât de conștienți. Elitele basarabene, de origine română, școlite la cele mai importante universități din Imperiul Țarist, descoperă adevărata istorie a Basarabiei și încep să creadă în într-un proiect național, într-o identitate proprie, nu rusificată.
Haosul provocat de revoluția bolșevică. Republica Democrată Moldovenească
În anul 1917, când are loc revoluția bolșevică, existau două grupări ideologice în Basarabia: elitele care doreau să rămâne loiale puterii și elitele care doreau să creeze un stat național al Basarabiei, de origine românească, în interiorul imperiului. Revoluția bolșevică dă peste cap planul tuturor taberelor, iar odată cu decizia lui Lenin de a acorda dreptul la autodeterminare al minorităților naționale, românii din provincie încep să se organizeze din punct de vedere militar și politic, pentru a asigura integritate granițelor cât și declararea independenței.
Pe data de 2 decembrie 1917 este proclamată Republica Democratică Moldovenească, la decizia Sfatului Țării din Basarabia, ca parte din viitorul proiect al Rusiei federaliste, adică Uniunea Sovietică. Totuși, la data de 24 ianuarie 1918, Republica Democrată Moldovenească își declară independența. Țara este aruncată în haos, basarabenii cer ajutor militarilor ruși staționați în România, care la rândul lor erau dezorganizați din cauza revoluției și a faptului că Lenin le-a cerut să se întoarcă acasă. Diferite grupări etnice încercau să preia puterea, iar Sfatul Țării era preocupat de aruncarea Basarabiei într-un război civil. În acest context, organismul de conducere cere intervenția armatei române pentru a restabili ordinea.
În luna aprilie Sfatul Țării decidea unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România, iar provincia începe să fie guvernată de Armata Română.
Rusia nu a recunoscut niciodată unirea
Uniunea Sovietică, în perioada interbelică, nu a recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu România. Cele mai mari progrese pentru semnarea unui tratat și recunoașterea granițelor României Mari fuseseră realizate de către diplomatul român Nicolae Titulescu, ministru de Externe al țării și președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor în anii 1930 și 1932. El a purtat mai multe negocieri cu Litvinov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice din 1930 până în 1939, toate sortite eșecului.
În istoriografia românească se vorbește foarte mult despre impactul acordului Ribbentrop-Molotov asupra destinului Basarabiei. În acord se stipula faptul că Uniunea Sovietică este interesată în Basarabia și că dorește să-și extindă sfera de influență în regiune. După începerea războiului și înfrângerea Franței, România rămâne izolată între trei state cu pretenții teritoriale: Ungaria, Bulgaria și Uniunea Sovietică.
În vara anului 1940, pe data de 26 iunie, administrația de la București primește o scrisoare care a rămas în istoria națională drept „ultimatumul sovietic”.
Textul ultimatumului sovietic
„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.
Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.
Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:
- Să înapoieze cu orice preț Uniunii sovietice Basarabia;
- Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile de față ale URSS și că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”
Răspunsul României la ultimatum
În termen de 24 de ore administrația din Basarabia și Bucovina a părăsit teritoriile, zeci de mii de oameni au migrat peste noapte, lăsând tot ce aveau în urmă. Contextul nefavorabil în care România se afla la vremea respectivă a rezultat în două alte pierderi teritoriale, Cadrilaterul și Nordul Transilvaniei, în următoarele luni. Când rușii au intrat cu armata în Bucovina, au ocupat și ținutul Herței, datorită importanței sale strategice din regiune, chiar dacă era o bucată de pământ care nu fusese integrată în harta ultimatumului.
În seara din 21 spre 22 iunie 1941, la un an de zile după ultimatum, Hitler începea Operațiunea Barbarossa, iar generalul Ion Antonescu dădea legendarul ordin „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”. Armata Română intra în Basarabia și Bucovina, cucerind înapoi cele două provincii.