România are planuri mari pentru acest an. Scopul principal este dezvoltarea țării. Astfel, se vor construi 3 stații noi de metrou pe Magistrala M2 Pipera-Berceni. Licitația pentru acest proiect va fi lansată la jumătatea anului în curs.
De asemenea, Primăria Sectorului 4 aduce în prim plan lansarea unei noi licitații. Mai exact, este vorba de continuarea proiectului pentru Magistrala M4, de la Gara de Nord până la Progresu.
Se vor construi 3 stații noi de metrou
Anul 2024 vine cu noi proiecte în plan pentru români. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că până la jumătatea anului va fi scoasă la licitație construcția a încă trei stații de metrou. Care vor fi situate pe magistrala M2 Pipera-Berceni.
De asemenea, primăria va lansa și licitația pentru continuarea M4, care se va prelungi de la Gara de Nord până la Gara Progresu, la ieșirea din București spre Giurgiu. Acest proiect va fi realizat în colaborare cu Sectorul 5 și va fi anunțat prin licitație publică. Acest proiect al M4 a fost inițial inclus în PNRR. Dar ulterior, acesta a fost înlocuit cu M6.
Magistrala corporatiștilor
Primăria Sectorului 4 a inaugurat oficial noua stație Tudor Arghezi de pe M 2 Pipera-Berceni, în noiembrie 2023. Aceasta fiind denumită și „magistrala corporatiștilor”. Cu toate acestea, trenurile de metrou continuă să circule pe un singur fir.
Astfel, prelungirea M2 în Berceni se va face din comuna cu zeci de mii de oameni. Așadar, va deveni prima comună din România care va avea o linie de metrou. Aproape jumătate dintre pasagerii zilnici de pe cele cinci linii principale călătoresc pe M2 Berceni-Pipera. Potrivit secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, Ministerul Transporturilor a aprobat, în decembrie 2023, un proiect de modernizare a M2. Cu o valoare de peste 1 miliard de lei și o durată de patru ani.
Legătură între nordul și sudul Capitalei
„Planurile administrației sector 4 au legătură în mod expres cu Magistrala M 2, sperăm ca până la jumătatea anului să ieșim în licitație cu extinderea Magistralei M2 până în comuna Berceni. Am efectuat în decembrie consultarea publică în legătură cu planurile zonale din Ilfov, din comuna Berceni. Într-un timp foarte scurt, mult mai scurt decât vă așteptați vom scoate la licitație magistrala M4 Gara de Nord-Gara Progresu, iar Primăria sectorului 4 va fi autoritate contractantă.”, a declarat Daniel Băluță.
Proiecte importante sunt magistralele M4 și M6. Care vor asigura legătura dintre nordul și sudul Capitalei. Dar, va lega și localitățile din Ilfov de București. „M6 este prima linie de transport public de mare capacitate care face legătura între Nordul şi Sudul Bucureştiului, prima magistrală care leagă direct Capitala de localităţile din Ilfov (Otopeni – Bucureşti – Jilava)” a spus secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, conform Daily Business .