Infofinanciar > Info > Pe 30 mai intră în vigoare legea privind energia eoliană offshore. Anunțul lui Sebastian Burduja
Info

Pe 30 mai intră în vigoare legea privind energia eoliană offshore. Anunțul lui Sebastian Burduja

Pe 30 mai intră în vigoare legea privind energia eoliană offshore. Anunțul lui Sebastian Burduja
Sursa foto Arhiva companiei

Pe data de 30 mai 2024, va intra în vigoare legea privind energia eoliană offshore. Acest lucru s-a decis după promulgarea legii de către președintele României, Klaus Iohannis.

Conform Ministerului Energiei, statul român este primul  de la Marea Neagră ce are un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore.

Prin intermediul acestei legi, România, și-a reconfirmat rolul de lider regional în domeniul energiei, conform agerpres.ro.

„De astăzi intrăm în linie dreaptă, iar până în 2032 vom avea în Sistemul Energetic Naţional primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră. Sunt onorat că, în mandatul meu de ministru al Energiei, România face primii paşi pentru exploatarea potenţialul său eolian din Marea Neagră: 76 GW putere instalată”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.