Pentru prima dată în ultimii ani, industria prelucrătoare de la noi din țară, inclusiv întreprindeirle mici și mijlocii, primește sprijin financiar de la Guvernul României. Este vorba despre o schemă de ajutor din partea statului român, prin care companiile pot accesa 300 de milioane de euro pentru noi linii de producție sau echipamente nepoluante.
„Am aprobat, astăzi, schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, în valoare de de 300 de milioane de euro. Prin acest proiect, ne dorim ca aceste companii să-și dezvolte noi linii de producție, să se retehnologizeze, să achiziționeze echipamente care să se încadreze în trendul de reducere a emisiilor de carbon. Este prima schemă de ajutor de stat gestionată de Ministerul Economiei, dedicată acestui sector industrial. Ne dorim ca prin acest sprijin să transmitem un semnal către companiile care vor să-și dezvolte și capabilități noi în România, sau care vor să-şi extindă investiția deja existentă în țara noastră”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei, citat de startupcafe.ro.
Firme din Belarus, Ucraina sau Rusia
Statul român anunță că pot fi companii românești sau străine, de pilă din Ucraina, Rusia sau Belarus, care se mută la noi din cauza problemelor cauzate de conflictul militar de la graniță. Guvernul dă șansa doritorilor să contribuie și ei cu 25% din costuri. Condițiile de înscriere vor fi publicate de Ministerul Economiei în următoarele 30 de zile, potrivit stirileprotv.ro.
Pentru a beneficia de acest ajutor din partea statului român, firma solicitantă trebuie să obţină un acord pentru finanţare din partea Ministerului Economiei. Această hotărâre de guvern adoptată miercuri ar trebui să intre în vigoare de la data de 1 septembrie 2022.
Noi fonduri, dar noi scumpiri
În ciuda acestor noi vești din partea Guvernului, managerii întreprinderilor estimează o creştere accentuată a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul. Acest lucru ar urma să se întâmple până în septembrie, potrivit acestora. În același sens, este prevăzută și creşterea activităţii în comerţul cu amănuntul şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare, precum domeniul construcţiilor şi al serviciilor, arată datele publicate, joi, 28 iulie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
O stabilitate relativă ar urma să se reflecte doar în cazul numărului de salariaţi, căci soldul conjunctural este în prezent de 0% pe total industrie prelucrătoare. Însă situația se va schimba rapid, căci angajatorii deja prognozează pentru următoarele trei luni, creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +18%).
Industria se va confrunta însă cu o creștere de preţuri pentru produse industriale, unde se estimează o majorare în următoarele trei luni într-un sold conjunctural +36%, scrie adevarul.ro.