La data de 31 decembrie 1999, Boris Elțin, președintele Federației Ruse, a demisionat și l-a numit pe Vladimir Putin, președinte interimar până la alegerile din 26 martie 2000. În același an, pe 9 august, Elțin și-a demis propriul prim-ministru, Serghei Stepașin și întregul cabinet pentru a patra oară.
Boris Nikolaievici Elțin a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, dar și primul șef de stat din istoria țării care a fost ales în mod direct.
Viața politică a acestuia începe în anul 1961, când decide să se înscrie în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice(PCUS). Opt ani mai târziu, el ajunge în nomenclatura de partid și lucrează în administrația comunistă. Datorită calităților sale de organizator, Elțin avansează destul de rapid pe linia de partid, și, astfel, ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk.
De la primar al Moscovei la președinte al Rusiei
Acesta ajunge prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS nr. Primar al Moscovei), la data de 21 decembrie 1985. Acesta ocupă funcția până în 1987, când este demis din cauza criticilor vehemente pe care acesta i le-a adus lui Gorbaciov, fost conducator al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991, dar și din cauza ritmului reformelor, acesta fiind unul prea încet.
În anul 1989 este ales în Congresul Deputaților Poporului și câștigă un loc în Sovietul Suprem. Un an mai târziu este numit președinte al Sovietului Suprem al RSFSR(Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă). În luna iunie a aceluiași an, RSFSR și-a declarat independența, iar Elțin părăsește PCUS o luna mai târziu.
Boris Elțin a câștigat 57% din voturi în cursa pentru alegerile prezidențiale democratice din Rusia, el fiind învestit în funcție la data de 10 iulie.
Lovitura de stat din 1991
În vara lui 1991, pe data de 18 august, are loc o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov și a lui Elțin, lovitură ce a fost condus de comuniști, care l-au avut ca lider pe Kriușkov. Gorbaciov a fost reținut în Crimeea, iar Elțin s-a dus la Casa Albă a Rusiei pentru a înfrunta lovitura de stat. În acele momente, locul a fost asediat de armată. Trupele s-au retras, după ce acestea s-au confruntat cu demonstrațiile populare masive. Elțin a ieșit să vorbească în fața națiunii de pe turela unui tanc. Lucrurile s-au mișcat repede, iar până la data de 21 august, toți liderii care au fost în fruntea acestei lovituri de stat au părăsit Moscova, iar Gorbaciov a fost eliberat și readus în capitală.
Datorită acestei situații, Elțin a fost văzut ca un erou în întreaga lume deoarece acesta a reușit să salveze Uniunea Sovietică de o posibilă revenire a tiraniei, dar și întreaga lume de repornirea Războiului Rece.
În luna decembrie a anului 1991, Ucraina a votat independența de Uniunea Sovietică, astfel, o săptămână mai târziu, șefii de stat ai Rusiei, Ucrainei și Belarusului formează Comunitatea Statelor Independente (nr. Organizație regională formată din 9 din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice).
Pe data de 24 decembrie, Rusia a luat locul URSS-ului de la Națiunile Unite, iar pe 25 decembrie, Gorbaciov demisionează. Acela este momentul în care URSS și-a găsit sfârșitul.
În 1998, a apărut o criză politică și economică atunci când guvernul lui Elțîn a intrat în incapacitate de plată, provocând panică pe piețele financiare. DE asemenea, în același an, s-a prăbușit și moneda națională, rubla, din cauza crizei financiare. În timpul Războiului din Kosovo din 1999, Elțîn s-a opus cu fermitate campaniei militare a NATO împotriva Iugoslaviei și a avertizat asupra unei posibile intervenții rusești, în condițiile în care Alianța Nord-Atlantică ar fi desfășurat trupe terestre în Kosovo. În comentariile televizate, el a declarat: „Le-am spus NATO, americanilor, germanilor: Nu ne împingeți spre o acțiune militară. Altfel, va fi cu siguranță un război european și, posibil, un război mondial.” Elțîn a declarat că bombardarea Iugoslaviei de către NATO „a călcat în picioare bazele dreptului internațional și ale Cartei Națiunilor Unite”.
Putin ajunge la putere
Pe 9 august 1999, Elțin și-a demis prim-ministrul, Serghei Stepașin, dar și propriul cabinet pentru a patra oară. Vladimir Putin a fost numit unul dintre cei trei prim-viceprim-miniștri, iar mai târziu, în aceeași zi, a fost numit prim-ministru interimar al guvernului Federației Ruse de către președintele Elțîn. Acesta a anunțat, de asemenea, că dorea să-l vadă pe Putin ca succesor al său. Mai târziu, în aceeași zi, Putin a fost de acord să candideze la președinție. La 16 august, Duma de Stat a aprobat numirea sa în funcția de prim-ministru cu 233 de voturi pentru (față de 84 împotrivă, 17 abțineri), în timp ce era necesară o majoritate simplă de 226 de votur. Astfel, Putin a ajuns al cincilea prim-ministru al Rusiei în mai puțin de optsprezece luni. La numirea sa, puțini se așteptau ca Putin, practic necunoscut publicului larg, să reziste mai mult decât predecesorii săi. Inițial, el a fost privit ca un loialist al lui Elțin; la fel ca alți prim-miniștri. Putin nu și-a ales singur miniștrii, cabinetul său fiind stabilit de administrația prezidențială.
Elțin a fost președintele Rusiei doar până la data 31 decembrie când a demisionat și l-a numit pe Vladimir Putin președinte interimar până la alegerile din data de 26 martie 2000. Primul decret al lui Putin în calitate de președinte a fost imunitatea pe viață împotriva urmăririi penale pentru Elțin.
Elțin și-a pierdut succesul și notorietatea de care s-a bucurat în anii ’90. La 31 decembrie 1999, Elțin a ținut un discurs televizat de demisie, în care a lăudat progresele în materie de libertate culturală, politică și economică pe care administrația sa le-a supervizat, deși și-a cerut scuze poporului rus pentru că „nu a reușit să realizeze multe dintre visele mele și ale voastre. Ceea ce părea simplu de făcut s-a dovedit a fi chinuitor de dificil”.
Conform unor estimări, ratingul de aprobare a lui Elțîn la plecarea din funcție era de doar 2%.Sondajele de opinie sugerează, de asemenea, că majoritatea populației ruse a fost mulțumită de demisia lui Elțin.
Elțin a păstrat un profil scăzut după demisie, fără să facă aproape nicio declarație sau apariție publică. În decembrie 2000, l-a criticat pe succesorul său, Putin, pentru că a susținut reintroducerea melodiei imnului național din epoca sovietică.
