Infofinanciar > Info > 4.000 de lei pentru români de la stat! Care este lista scurtă a beneficiarilor
Info

4.000 de lei pentru români de la stat! Care este lista scurtă a beneficiarilor

bani de la stat (sursă foto: adevarul.ro)
sursă foto: adevarul.ro

Guvernul oferă o varietate de beneficii și ajutoare sociale pentru a-i sprijini pe cei care se confruntă cu circumstanțe mai dificile în viața lor să treacă de la o zi la alta. Anul acesta au fost puse la dispoziție vouchere sociale pentru o varietate de probleme sau situații, iar acestea vor fi acordate persoanelor aflate în nevoie, în special celor din grupurile cele mai vulnerabile.

În acest an, românii au primit de la stat multe ajutoare sociale cu scopul de a susține implementarea unui trai decent. Autoritățile au anunțat că vor oferit un nou val de ajutoare sociale, dar lista de beneficiari este scurtă. Aceste ajutoare dețin o sumă destul de mare de 4.000 de lei. Cei care vor primi acest ajutor, vor cheltui suma de bani pe renovarea casei și înlocuirea sau repararea aparatelor electrocasnice.

Vouchere de 4.000 de lei

Potrivit lui Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, 220.000 de români vor primi în curând noile vouchere, care sunt în proces de pregătire. Ministrul a semnalat că vor primi ajutor financiar familiile care au mai mult de cinci copii, cei care nu pot munci și persoanele în vârstă care sunt singure și nu au niciun fel de sprijin financiar.

Conform ministrului, sunt puse pe masă două vouchere sociale separate, ambele în valoare de 4.000 de lei. „Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condiţiile de locuire, de reparare a locuinţelor, de 4.000 lei/voucher. Şi avem şi voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esenţiale, precum aragazul, maşina de spălat şi frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Şi acestea vor fi în valoare tot de 4000 de lei.” a declarata Marcel Boloș.

Familiile care vor beneficia de un astfel de voucher, vor fi alese și pe baza unor anchete sociale realizate de specialiști. „Dar aici aş vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit şi atunci încercăm prin anchetele sociale şi prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcţiona pe lângă autorităţile locale, să finanţăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical şi cel educaţional.  Cei trei experţi vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii, analizate în parte, să i se poată defini profilul de nevoi sociale pe care le are. ” a explicat Marcel Boloș.

Ajutoare pentru vârstnici

Acest pachet de ajutoare va include și servicii sociale la domiciliu pentru persoanele vârstnice care locuiesc singure și nu se pot descurca cu anumite activități de zi cu zi.  „Acest pachet de servicii sociale pentru persoanele vârstnice îl anunţăm acum, în premieră, şi cuprinde atât serviciile sociale la domiciliu, inclusiv dacă persoanele vârstnice locuiesc într-o locuinţă socială în care este proprietatea primăriei, atunci se alocă banii inclusiv pentru repararea acestor locuinţe. De servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale, inclusiv servicii de catering dacă nu au din ce trăi şi nu realizează veniturile corespunzătoare.” a declarat ministrul.

Pachetul de ajutoare dedicat celor vârstnici va include și sprijin pentru mese calde. „Aceştia vor beneficia şi de a masă caldă. Acestea vor fi suportate de către cantinele sociale ale primăriilor sau pur şi simplu servicii de catering simple pe care noi le suportăm, inclusiv dăm pentru primării, echipamentele de transport, maşinile de transport, care sunt adaptate pentru astfel de servicii. Este o premieră pentru ţara noastră acest tip de servicii pentru persoanele vârstnice şi încercăm prin aceasta să oferim un pachet de servicii sociale integrat.” a declarat Marcel Boloș, conform Romania TV .