Acum 46 de ani, România a fost zdruncinată de cel mai devastator cutremur din istoria sa. Seismul s-a produs la data de 4 martie 1977, ora 21:22. Evenimentul a avut efecte devastatoare asupra României, având o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. Durata cutremurului a fost de circa 56 de secunde și s-a soldat cu 1570 de victime, dintre care 1391 doar în București.
La nivelul întregii țări au fost în jur de 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Capitala a fost cea mai afectată de marele cutremur, unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit. Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km.
Undă de șoc în Balcani
Unda de șoc s-a simțit aproape peste tot în Balcani. Cutremurul a afectat de asemenea și Bulgaria. În orașul Sviștov, trei blocuri de locuințe au fost distruse și peste 100 de oameni au murit. Cutremurul s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, iar în nord, chiar până în Moscova și Sankt Petersburg. În nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cutremurul a produs efecte puternice asupra solului, incluzând crăpături și fenomene de lichefiere. Pe Valea Prahovei, au avut loc alunecări de teren.
Agenţiile naţionale şi internaţionale de presă şi-au întrerupt emisiunile obişnuite pentru a informa, sub indicativul „Urgent”, despre violentul cutremur de pământ care se produsese în România. Din cauza forţei sale neobişnuit de mari, fenomenul seismic a fost resimţit, sub forme diferite, la distanţe considerabile de graniţele româneşti. Într-o telegramă a Agenţiei Associated Press se arăta: „Unul din cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în Europa a devastat Bucureştiul, distrugând clădiri, deformând străzile şi scoţând în stradă mii de cetăţeni înspăimântaţi” („4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur”, Editura Junimea, Iaşi, 1977), conform Agerpres
Declarațiile cetățenilor care au fost martori ai cutremurului
https://romania.europalibera.org/a/fotografii-color-45-ani-de-la-cutremur-1977-romania/32017717.html
Autoritățile au avut o reacție întârziată în primele ore. Mulți oameni au ajutat din proprie inițiativă la îndepărtarea dărâmăturilor și la salvarea victimelor. Ulterior apelului prezidențial s-a trecut la sporirea producției de alimente primare, pentru a asigura necesarul populației, la restabilirea rețelelor utilitare (apă, gaz, telefoane, curent). Mulți oameni au lucrat ore în șir fără să se odihnească, acoperind mai multe schimburi. Au fost trimise ajutoare din toată țara către zonele afectate.
Supraviețuitorii cutremurului au descris peisajul ca fiind apocaliptic. Frumoasele clădiri și eleganța străzilor cochete erau acum zguduite de un fenomen care nu putea fi oprit.
„Eram santinelă pe acoperișul unui important obiectiv militar; adică, deasupra etajului șapte. Noaptea era destul de luminoasă și de văzut, puteam vedea până departe. Numai că odată parcă n-am mai simțit acoperișul sub picioare. M-am apucat însă bine de ceva și cu ochii numai primprejur, să văd ce se întâmplă. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cât vedeam cu ochii, toate blocurile se clătinau. Și toate clădirile se înclinau de-o parte și de cealaltă ca și copacii pe furtună. Prima undă a fost pe verticală. Câteva fracțiuni de secundă a părut să înceteze, dar apoi a reînceput pe orizontală. Cerul a crăpat brusc, de parcă stătea să se frângă în două. Am auzit detunături îndepărtate, apoi un zgomot înfundat, care parcă venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vânt puternic, de era să mă azvârle jos. S-a dus, dar apoi s-a și întors înapoi, de data asta cu miros greu de ars. Și p-ormă s-au stins toate luminile… pe cer era un uriaș arc de foc, ca și cum s-a produs un scurtcircuit în tot orașul… Și atunci am zis: «Gata, cred că-i gata orașul!».”, mărturia soldatului Mircea Nemigean.
„Nu am să uit niciodată acel cer atât de albastru, care mi s-a părut atât de hidos, din dimineața zilei de 5 martie 1977, pentru că niciodată nu mi s-a părut albastrul atât de urât ca în dimineața aceea și niciodată nu am mai avut acea senzație teribilă de frig, de frig de moarte, care era peste tot orașul”, a declarat arhitecta Cristina Olga Gociman.
Spitalele și medicii erau în stare de alertă. Scopul tuturor acțiunilor era salvarea cât mai multor vieți. „A fost Valea plângerii acolo, în fiecare colț al spitalului se făcea un act medical, coseau răni, erau oameni care se văietau care plângeau nu am cuvinte. Erau oameni decedați. Și în timp ce noi eram în sala de operație a venit cineva cu o portavoce și striga să evacuam spitalul pentru că s-ar putea să cadă. N-a plecat nimeni”, a transmis doctorul Monica Pop.
„Macabru a fost numărul mare de morți care nu au mai încăput în morgă și i-am înșirat pe jos de la poarta spitalului până către morgă. Toată lumea vorbește despre acea zona”, a menționat profesorul Andrei Firica.
Cutremurul din 1977 a fost o sursă a deceselor. Printre victimele marii tragedii se aflau și nume cunoscute din România precum Toma Caragiu, Doina Badea sau Anatol Emilian Baconsky.
