Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a făcut miercuri anunțul lansării unei oferte inovatoare de refinanțare a creditelor, fiind o premieră mondială pe piața românească.
Această nouă ofertă vine în sprijinul clienților care doresc să-și refinanțeze împrumuturile contractate la alte bănci, România fiind prima țară în care Revolut lansează acest tip de produs de creditare personală.
Rata dobânzii este fixă pe întreaga perioadă de creditare, iar în funcție de profilul clientului și suma solicitată, dobânda poate varia între 6,99% și 15,99%. Perioada de rambursare poate ajunge până la 60 de luni, potrivit RomâniaTv.