Echipamentul dublului campion mondial şi european de înot David Popovici, scos la licitaţie în cadrul unei acţiuni caritabile, a adunat în mai puţin de o lună donaţii de peste 40.000 de euro, cu scopul de a o ajuta pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială de junioare la canotaj, care suferă de o boală gravă și nu are unde să locuiască împreună cu cei trei copii ai săi cu vârste între 4 şi 8 ani.
Echipamentul scos la licitație a constat în casca şi ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta și a adunat 2.650 de donaţii.
Donația minimă este de 25 de lei
Campania care a fost demarată de Hope and Homes for Children împreună cu David Popovici, este găzduită de platforma hhc.galantom.ro/p/davidpopovici. Aceasta se va încheia vineri, 26 august, la ora 14:00, iar prin tragere la sorți, unul dintre donatori va intra în posesia căştii şi a ochelarilor lui David. Numele câștigătorului va fi anunțat pe https://hopeandhomes.ro/ şi pe canalele de social media ale Fundaţiei Hope and Homes for Children, iar tragerea la sorți va avea loc până cel târziu la data de 2 septembrie.
Fundația a început construcția unei case cu trei camere, în primăvara acestui an, în satul natal al Florentinei, din județul Suceava, însă nu au fost fonduri suficiente pentru a finaliza locuința.
Suma totală donată în campanie va fi dublată
Aceasta va fi dublată de compania Genpact, care susține Hope and Homes for Children încă din 2017.
Cea mai mare dorință a fostei sportive se va îndeplini cu ajutorul lui David și a acestei campanii, potrivit lui Robert Ion, Director de Fundraising şi Comunicare la Hope and Homes for Children România. „Acum, cea mai mare dorinţă a Florentinei se va îndeplini datorită ajutorului primit de la David şi de la atâţia oameni cu inimă mare – va putea trăi în siguranţă împreună cu copiii ei”, a afirmat Robert Ion, Director de Fundraising şi Comunicare la Hope and Homes for Children România.
De asemenea, Robert Ion i-a adresat mulțumiri lui David pentru succesul campaniei. „Îţi mulţumim, David, pentru că am putut, împreună, să construim una dintre cele mai de succes campanii umanitare de pe platforma Galantom! Le suntem recunoscători donatorilor care au făcut posibilă, într-un timp record, strângerea sumei care să-i asigure Florentinei şi familiei ei un viitor liniştit”, a mai afirmat Robert Ion.
Următorul campionat la care va participa David Popovici, va fi la Campionatul Mondial de juniori de la Lima, care se va desfășura în perioada 30 august și 4 septembrie. El a declarat că va încerca să se adapteze la noul fus orar, tinând cont că are cateva zile libere înainte de competiție.
„Vom merge într-un fus orar total diferit, cu 8 ore în urmă. Ce măsuri voi lua? Voi încerca să mă adaptez cât mai repede, să mă odihnesc, să dorm cât mai mult. Am câteva zile de adaptare și asta vom și face. Ne vom adapta, nu știm ce ne așteaptă acolo.”
El a mai adăugat că este prima dată când va ajunge în Amerca de Sud și că va fi mai puțin stres decât la cele de seniori.
„ E prima oară când călătorim în America de Sud și va fi foarte diferit. Dar ne vom distra, va fi mai puțin stresant decât la cele de seniori fiind ultimul meu concurs de junior.”
De asemenea, a mai precizat că atunci când a participat la Olimpiadă, a fost afectat de fusul orar, dar este de părere că acum va fi și mai greu. „Când am fost la Olimpiadă, m-a afectat puțin (n.r. fusul orar). Am avut nevoie de mai multe zile de adaptare și acum e posibil să fie și mai greu. Nu știu cum mă vor afecta. În cel mai rău caz voi fi mai obosit, dar nu există o problemă căruia să nu-i găsim soluție”, a declarat David Popovici, pentru site-ul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, potrivit digisport.ro.