Infofinanciar > Info > 400 de euro pentru români! O nouă lege în favoarea cetățenilor
Info

400 de euro pentru români! O nouă lege în favoarea cetățenilor

Euro
sursă foto: economedia.ro

Camera Deputaților a adoptat un nou proiect de lege ce vine în sprijinul românilor. Este vorba de această dată despre scutirea unor anumite plăți ale taxelor către stat, iar legea îi privește strict pe angajatori în acest scenariu, aceștia din urmă trebuind să respecte anumite condiții foarte clare.

Astfel, angajatorii din România care oferă oamenilor din subordine abonamente de sport pentru întreținerea sănătății corporale, în scopul prevenirii unor boli sau chiar al terapiei, vor fi scutiți de la plata taxelor salariale către bugetul de stat. Camera Deputaţilor a fost instituția care a adoptat recent acest proiect de lege care prevede noi facilităţi fiscale privind abonamentele pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice în scopul întreţinerii, fie că vorbim de profilactic sau terapeutic, însă toate, acumulat, într-o limită a echivalentului în lei pentru suma de 400 euro anual.

Ce modificări s-au adus de această dată

În acest fel, această propunere legislativă a avut în vedere modificări ale Codului Fiscal ce reglementează astfel regimul fiscal aplicabil contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual.

Potrivit actului normativ ce a trecut recent pe mesele deputaților din Paralment, „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, precum şi contravaloarea abonamentelor oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană”.

Acestea din urmă vor urma să reprezinte cheltuielile deductibile limitat, dar nu și impozabile în înţelesul impozitului pe venit. De asemenea, aceste nu se cuprind ulterior nici în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale.

Deputații încurajează românii la mișcare

În urma acestei hotărâri venite din partea Camerei Deputaților, angajatorii din România care oferă celor pe care îi au în subordine abonamente lunare de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie vor urma să fie astfel scutiți de la plata taxelor salariale la stat. Deputații din Parlament au căzut de comun acord să introducă în această propunere impozitul pe venit și contribuțiile pentru pensii, sănătate și muncă, potrivit romaniatv.net.

Inițial, acest proiect de lege fusese respins de către membrii Senatului României. Însă acesta s-a întors pe mesele demnitarilor de la Casa Poporului cu o formă diferită față de cea propusă anterior. Deputații au adus modificări privind acoperirea mai multor astfel de servicii.