Infofinanciar > Info > 4 martie 1977. 47 de ani de comemorări degeaba. Prea puține locuințe sunt asigurate în caz de dezastru
Info

4 martie 1977. 47 de ani de comemorări degeaba. Prea puține locuințe sunt asigurate în caz de dezastru

cutremur (sursă foto: evenimentgr.ro)
sursă foto: evenimentgr.ro

Forța naturii nu poate fi controlată. Anumite evenimente au zguduit întreaga lume, afectând miliarde de oameni. România s-a confruntat cu astfel de situații. Unul dintre cele mai mari cutremure a avut loc la 4 martie 1977. Acest seism a adus un număr mare de decese și răniți, iar sute de clădiri au fost distruse.

Astăzi, se împlinesc 47 de ani de la cutremur. Totuși, 14 milioane de români trăiesc în zone de risc seismic. Aceștia ar putea fi în pericol în cazul unui fenomen puternic. De asemenea, doar 1 din 5 locuințe este asigurată în caz de dezastru.

47 de ani de la cutremurul din 1977

Cutremurul din 4 martie 1977 a dus la 1.500 de decese și 11.000 de persoane rănite. De asemenea, România este una dintre țările expuse la riscul de seisme. Totuși, se pare că acest pericol nu este foarte conștientizat de români. Statisticile la nivelul țării sunt destul de dezamăgitoare. Doar una din cinci locuințe este asigurată în caz de dezastru. De asemenea, aproximativ 70% din populație locuiește în zone de risc seismic moderat sau ridicat.

Potrivit unui studiu, aproape 50% dintre români s-au declarat îngrijorați de posibilitatea ca un cutremur sau un incendiu să le afecteze casa. Cu toate acestea,  doar 20% dintre români ar beneficia de avantajul oferit de o poliță de asigurare a locuinței. Aceste date sunt extrem de mici față de media de aproximativ 65% în toată Europa.

Numărul de asigurări încheiate, în creștere

Datele din 2023 ne arată că a crescut valoarea despăgubirilor plătite de companii. Firmele de asigurări au achitat beneficiarilor peste 119,2 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuințe. Aceste despăgubiri fiind plătite doar în primele 9 luni ale anului trecut. Astfel, valoarea este cu 61% mai mare față de sumele achitate în aceeași perioadă din 2022. Care s-au ridicat la valoarea de 74,1 milioane de lei.

„Cu aproximativ 7,6 milioane de locuințe neprotejate în fața neprevăzutului, asigurarea locuințelor în caz de dezastru trebuie să devină, fără îndoială, o prioritate națională, dar și o responsabilitate individuală a fiecărui român”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

70% din populație, expusă riscului seismic

Cutremurul din 1977 a adus pagube și decese. Aceste situații limită se pot repeta. Deoarece 14 milioane de oameni locuiesc în zone cu risc seismic moderat sau ridicat. Astfel, vorbim de un procent de 70% din populația țării. Potrivit datelor, dacă s-ar produce un cutremur similar cu cel de acum 47 de ani, pagubele ar fi uriașe. Mai exact, se vor înregistrat pierderi economice de peste 25 de miliarde de euro.

„Riscul seismic are două componente, respectiv hazardul și vulnerabilitatea. Hazardul este ce îți dă natura. Pentru București, cutremurele din Vrancea reprezintă hazardul. Vulnerabilitatea înseamnă cât de pregătiți suntem noi, cetățenii Capitalei și autoritățile, să facem față unui hazard” a spus Matei Sumbasacu, președintele Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic.

București, capitala europeană cu cel mai mare risc

Potrivit experților, la nivel european, București este capitala cea mai expusă la risc seismic. Acest lucru are la nivel de cauză gradul mic de pregătire al orașului pentru astfel de evenimente.

Din păcate, Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic și asta nu pentru că nivelul hazardului este ridicat, ci pentru că suntem foarte puțin pregătiți să facem față unui astfel de hazard”, a spus Sumbasacu, conform Profit .