Infofinanciar > Info > 5.000 de euro pentru o categorie de români. Cine beneficiază de aceste vouchere din partea statului
Info

5.000 de euro pentru o categorie de români. Cine beneficiază de aceste vouchere din partea statului

lei bani împrumuturi (sursă foto: dreamstime)
Sursa foto: arhiva companiei

O parte dintre cetățenii unui oraș de la noi din țară va beneficia de vouchere în valoare de 5.000 de euro. Acestea reprezintă un ajutor pentru ca persoanele să se poată angaja.

Mai exact, acest lucru se întâmplă în municipiul Bistrița, din județul Bistrița-Năsăud. Beneficiarii sunt persoanele care au probleme de sănătate, mai exact cei care suferă de dizabilități. Statul acordă acestor persoane vouchere în valoare de 5.000 de euro.

Sprijin pentru cetățeni

În categoria persoanelor care pot beneficia de acest ajutor din partea statului intră persoanele cu dizabilitate auditivă, nevăzătorii, dar și cei care au dizabilități fizice. Cu ajutorul acestor bani se pot cumpăra scaune rulante, aparate auditive, proteze, editoare de text sau alte dispozitive care sunt importante pentru acești oameni.

Mai mult de 100 de persoane din acest județ au cerut sprijinul financiar. Oficialii doresc să îi ajute pe cei cu afecțiuni să se angajeze. Dispozitivele sunt considerate a fi o necesitate pentru ca aceștia să poată pătrunde pe piața muncii.

„La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, au fost înregistrate în grupul ţintă un total de 201 persoane cu dizabilităţi. Acestea fiind informate, consiliate şi mediate pe piaţa muncii”, este mesajul transmis de cei care au inițiat acest proiect.

Vouchere pentru persoanele cu dizabilități

Cofinanțarea acestui program se face prin Fondul Social European. Mai exact, acest lucru se realizează prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care este intitulat „Facilitarea Inserţiei pe Piaţa Muncii a Persoanelor cu Dizabilităţi”.

Persoanelor cu dizabilități care doresc să intre pe piața muncii le mai este oferit un sprijin. Pe lângă banii cu care își pot achiziționa dispozitivele necesare, aceștia mai beneficiază și de consiliere și servicii de informare.

„Solicitări de decontare voucher au fost depuse de beneficiari la DGASPC Bistriţa de 108 persoane. Aceştia beneficiind de voucher în valoare de 23.000 lei. 43 de beneficiari cu dizabilitate auditivă, 24 beneficiari cu dizabilitate vizuală (nevăzători) și 41 beneficiari cu dizabilitate fizică”, au mai comunicat reprezentanții AJOFM BN.

Condiții pentru acordarea banilor

Pentru ca o persoană să poată beneficia de aceste vouchere din partea statului este nevoie să întrunească o serie de criterii. Un prim criteriu este că vârsta acestora trebuie să fie cuprinsă între 18 și 65 de ani.

Mai apoi, cel de-al doilea criteriu, specifică faptul că persoanele trebuie să prezinte un certificat de încadrare în gradul de handicap. Ultimul criteriu cere ca cei care doresc să primească acești bani să demonstreze faptul că nu au un loc de muncă. De asemenea, trebuie să arate și că sunt dispuși să își caute un serviciu, informează romaniatv.ro