Pe 5 august 1929, s-a desfășurat Greva minerilor de la Lupeni. Aceasta s-a produs ca efect al eșecurilor unor negocieri în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă. Greva a fost una dintre cele mai sângeroase manifestări de protest de pe Valea Jiului.
În acest eveniment au fost implicați aproximativ 6.000 de muncitori care nu mai erau mulțumiți de veniturile lunare. Ei cereau majorarea salariilor cu 40% și perioadă de lucru de 8 ore zilnic. De asemenea, cei care lucrau în condiții grele au cerut echipament special pentru acestea.
Tragicul eveniment s-a scindat cu decesul a 68 de mineri care au fost împușcați de trupele armatei române. Aceasta a fost trimisă de către Guvernul Țărănist pentru a stinge protestul.
De-a lungul istoriei, în România, am fost martori la multe greve și mișcări sociale. Chiar dacă erau în epoci diferite, cele mai multe dintre ele se încheiau într-un mod brutal, fără un răspuns la cerință.
Același lucru s-a întâmplat și în acest caz. Oficialii de la Lupeni din anul 1929 nu au văzut deloc cu ochi buni acest protest. Ceea ce este de notat în acest caz este faptul că se află pentru prima dată la putere un partid naționalist liberal, iar proprietarii minei erau oameni influenți din Partidul Național Liberal.
Minerii își cereau drepturile
Pe data de 5 august 1929, minerii au decis să intre în grevă. Astfel, în prima zi nu au existat reacții din partea celor de la conducere. În cea de-a doua zi, oficialii decid să apeleze la armata care a putut să folosească liber armele și a aprins focul împotriva celor care protestau. În acel moment mai mulți oameni au murit. Conform presei internaționale, ar fi vorba și de încă 200 de răniți. Minerii au ripostat cu pietre, însă, în cele din urmă au fost nevoiți să se retragă întrucât armata trăgea cu gloanțe în ei.
„La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziuă şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reușit să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge”, a transmis Panait Istrati, scriitor.
După data de 9 august s-a instaurat starea de asediu, care a impus un ansamblu de măsuri excepționale de natură politică, militară, economică și sociale. Scopul principal al acesteia reprezenta adaptarea capacității de apărare a zonei respective la astfel de evenimente, care pot amenința suveranitatea, independența, unitatea sau integritatea teritorială. De asemenea, aceasta este instituită pe o perioadă de 60 de zile maximum. La Lupeni, această stare de asediu a presupus închiderea restaurantelor și hotelurilor, interzicerea vânzării de alcool, iar toți oamenii trebuiau să fie în casă înainte de ora 20.
De la Lupeni la New York
Acest masacru a devenit cunoscut și peste ocean, întrucât cei de la The New York Times au vorbit despre felul în care au fost înmormântați cei uciși.
„Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere. După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Există ştiri despre soldaţi care caută cadavre în păduri, întrucât mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Continuă să se mai facă arestări şi trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”, au scris jurnaliștii de la New York.
Și pe vremea lui Ceaușescu, în 1977, alți 35.000 e oameni au protestat la Lupeni din același motiv: salariile mizere și condițiile anevoioase de muncă.