Joi, Premierul Nicolae Ciucă a anunțat la ședința de Guvern că Executivul a luat decizia de a aloca 500 milioane de lei pentru a continua programul de ajutor de stat destinat fermierilor prin reducerea accizei la motorina utilizată. Aceasta va permite fermierilor să cumpere motorina la prețuri mai scăzute și să efectueze lucrările necesare pentru evoluția agriculturii românești.
Nicolae Ciucă a afirmat că decizia a fost luată după ce s-a analizat potențialul agricol și după discuțiile cu fermierii, care au arătat nevoia de asigurarea capitalului de lucru. Premierul a menționat că Guvernul a sprijinit sectorul agricol prin alte măsuri precum facilitățile acordate prin Agro IMM Invest și Rural Invest.
500 de milioane de lei pentru sprijinirea fermierilor
”În ceea ce priveşte continuarea programului de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită de către fermieri, la nivelul Guvernului am luat decizia să punem la dispoziţie 500 de milioane de lei pentru derularea schemei de ajutor de stat, astfel încât fermierii să poată să achiziţioneze motorina la preţuri mai mici şi să poată, de asemenea, să efectueze lucrările necesare, pentru că am analizat foarte bine şi avem potenţial agricol care trebuie să fie sprijinit.
L-am sprijinit prin facilităţile acordate prin Agro IMM Invest şi Rural Invest. A fost o serie întreagă de alte măsuri; din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii, a rezultat nevoia asigurării capitalului de lucru”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Soluțiile pentru accelerarea productivității în agricultură
Nicolae Ciucă a menționat că a discutat cu ministrul Agriculturii, ministrul Finanțelor și liderii coaliției guvernamentale pentru a găsi soluții de sprijinire a fermierilor români, astfel încât să se poată crește randamentul și productivitatea în agricultură.
”Totodată, îmi pare rău că domnul ministru Daea nu este prezent astăzi la şedinţa de guvern, dar sunt convins că îi veţi transmite şi o să avem şi o discuţie prin care doresc ca la nivelul Guvernului să ne asumăm o perioadă de timp, o perioadă scurtă de timp, prin care deficitul de balanţă comercială la produsele agricole şi alimente să ajungă la zero”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă crede că România are potențial mare pe planul agricol
Premierul a mai transmis că este de părere că “România are potenţial, am discutat cu responsabilii din domeniu, cu toţi cei care practică, cu mediul asociativ care practică activităţi în domeniul agricol, şi cu toţii au recunoscut că avem potenţial şi potenţialul de creştere este unul foarte mare.
Ca atare, împreună, fermieri, întreprinzători din industria de prelucrare a produselor agricole putem să asigurăm acest obiectiv de a reduce balanţa de deficit comercial la zero. Vă rog, domnule secretar de stat, să îi transmite domnului ministru şi să avem o discuţie în acest sens după ce domnia sa va fi disponibil”, a declarat prim-ministrul României, citat de News.