Infofinanciar > Info > 6.000 de lei amendă pentru românii care folosesc cardul de energie greșit! Care sunt cele mai importante reguli
Info

6.000 de lei amendă pentru românii care folosesc cardul de energie greșit! Care sunt cele mai importante reguli

Facturi
Sursă foto: Botoșăneanul

Peste 2,8 milioane de locuințe din România vor beneficia de cardul de energie folosit drept un sprijin pentru facturile crescute la termoficare, însă cei care folosesc greșit aceste sume riscă o amendă contravențională de până la 6.000 de lei. Astfel, cetățenii care primesc bani pentru facturi din fonduri europene trebuie să fie atenți la modul în care utilizează aceste ajutoare.

De la 1 februarie începe distribuirea cardurilor de energie la nivel național pentru plata facturilor, însă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) atrage atenția că acele carduri de energie pot fi folosite doar pentru anumite plăți, iar banii nu pot fi scoși de pe carduri și folosiți în numerar. Practic, sumele sunt destinate doar achitării facturilor la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire pe timp de iarnă.

Amenzi de până la 6.000 de lei pentru folosirea necorespunzătoare a cardului

În anul 2023, începând cu zilele viitoare, MIE oferă românilor vulnerabili, prin bani din fonduri europene, un sprijin consistent pentru achitarea facturilor la energie în valoare de 700 de lei, de două ori pe an, în luna februarie și apoi în toamnă. Conform informațiilor oficiale, cardurile de energie pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română chiar din aceste zile, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene atrage însă atenția că românii care încearcă să achite alte produse sau servicii decât cele destinate prin natura acestor ajutoare riscă amenzi contravenționale cuprinse între 4.5000 și 6.000 de lei.

„În plus, nu există această posibilitatea de retragere de numerar de pe card. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi vândut ori donat. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500-6.000 lei”, a anunțat MIPE într-o informare recentă.

Marcel Boloș a oferit mai multe explicații

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a explicat că este vorba de „cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile”. Oficialul spune că suma totală acordată românilor din fonduri europene se ridică la 4 miliarde de lei și va ajuta familiile care locuiesc în 2,8 milioane de locuințe din România.

„Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile. Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe.

Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile. Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii”, a explicat oficialul din Guvern.

Poșta Română, implicată în proces

Marcel Boloș a mai adus mulțumiri Poștei Române care începând cu ziua de miercuri, 1 februarie, va începe livrarea cardurilor către populație, urmând ca de la jumătatea lunii acestea să fie încărcate cu sumele promise.

„Un alt avantaj care a vizat implicarea Poştei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române.

Nu am fi reușit să implementăm această măsură fără implicarea și dedicarea partenerilor noștri, care în ultima lună și jumătate au depus eforturi zilnice ca acest mecanism să devină operațional și oamenii să poată fi sprijiniți. În acest sens vreau să aduc mulțumiri Poștei Române, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului de Finanțe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Telecomunicații și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru toată implicarea și seriozitatea cu care ne-am mobilizat”, a spus Marcel Boloș, potrivit Antena 3 CNN.

Astfel, ajutorul pentru termie are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot achita total sau parțial facturile de energie.