În urmă cu 31 de ani Europa a devenit mai puternică. În 7 februarie 1992 a fost semnat tratatul de la Maastricht prin care părțile semnatare au pus bazele Uniunii Europene așa cum este ea organizată în prezent.
A fost anul în care, cooperarea europeană, strict economică până atunci, se extinde și pe componenta politică. S-a creat astfel, o structură nouă, care a avut la bază trei piloni de importanță inegală.
Principalii piloni ai Tratatului de la Maastricht
Primul pilon este constituit din Comunitățile europene, iar cel mai important rol îl are Comunitatea Economică Europeană (CEE), redenumită atunci sub denumirea de Comunitatea Europeană. Nu a fost vorba doar de o modificare terminologică, ba dimpotrivă, a reprezentat voința semnatarilor Tratatul Uniunii Europene (TUE) de a extinde competențele comunitare și la domenii non-economice. În linii mari Comunitățile primului pilon al Uniunii Europene reprezintă un mod unic de legiferare supra statală.
Altfel spus, statele membre își deleagă, transferă suveranitatea unor instituții comune, suprastatale, care au putere de decizie asupra aspectelor comune în conformitate cu principiile democrației și a statului de drept.
Ce de-al doilea pilon face trimitere la dispozițiile ce țin de politică externă și de securitatea comună (PESC). În cadrul acestui pilon sunt înglobate aspecte ce țin de securitatea Uniunii Europene, printre care și definirea unei politici de apărare menită să ducă la o securitate comună a statelor membre.
UE cooperează în principalele documente activitate, economic politic și social
Factorul decizional al PESC este gestionat de aceleași instituții care funcționează și în cadrul primului pilon. Singura diferență constă în faptul că în acest domeniu vital și anume securitatea națională, procedura de decizie este aplicată prin metoda interguvernamentală, adică deciziile se iau pe plan național, iar pentru adoptarea hotărârilor este necesară unanimitatea de voturi a statelor membre.
Cel de-al treilea pilon reglementează cooperarea statelor UE în domeniile justiției și afacerilor interne. Până în 7 februarie 1992 cooperarea statelor europene se derula în baza acordurilor internaționale. Prin al treilea pilon statele din blocul comunitar decid politicile de azil, de migrație, de trecere și control al frontierelor, problemele care vizează criminalitatea transfrontalieră precum și cooperarea judiciară în chestiuni penale, civile. La fel ca și în pilonul anterior, procesul decizional are la bază metoda interguvernamentală.
Pe 7 februarie 1992 prin Tratatul de la Maastricht s-a stabilit ca statele membre ale Uniunii Europene să coopereze în principalele documente activitate, economic politic și social. Trei ani mai târziu, UE devine ”Europa Celor Cincisprezece, o data cu integrarea Austriei, Finlandei si Suediei”. România a devenit membră a Uniunii Europene în anul 2007, potrivit istorie.ucdc.ro.