În anul 1898 SUA declara război Imperiului Spaniol cu pretextul de a elibera Cuba de sub un regim opresiv. Acest moment a fost un punct de cotitură pentru politica și doctrina externă a SUA, context în care se ia decizia anexării Hawaii, stat care până la momentul respectiv era independent, avea o casă regală, în timp ce războiul cu spaniolii era în desfășurare.
Ascensiunea Statelor Unite ale Amercii a determinat apariția pe harta politică a unei noi puteri mondiale ce a avut ca rol influențarea cursului istoriei prin implicațiile sale în războaiele mondiale cât și în politica internațională a secolului XX.
Dezvoltarea economică și pretențiile expansioniste
Secolul XIX a însemnat pentru Statele Unite ale Americii un secol de dezvoltare internă cât și de afirmarea a puterii la nivel regional și chiar internațional. Astfel, stabilizarea ordinei social-politice și economice în urma Războiului de Secesiune a determinat modificarea agendei globale a SUA. Totodată, economia în plină dezvoltare în contextul celei de-a doua revoluții industriale a poziționat SUA ca unul dintre cei mai mari producători de oțel, cu o industrie a extracției petrolului în creștere și cu o infrastructură într-o continuă dezvoltare, iar colonizarea teritoriilor naționale a modificat imaginea demografică a orașelor cât și importanța lor.
Agenda globală a Statelor Unite începe să aibă o nouă imagine în timpul administrației președintelui William McKinley. Ultimii ani ai secolului XIX au fost considerați de către unii istorici ca primul pas către afirmarea SUA ca o viitoare putere mondială, în contextul în care pregătirea și capacitățile militar-navele în perioada 1898-1900 erau o mică imagine a ceea ce SUA avea să dezvolte și să dovedească în Primul Război Mondial. Majoritatea viziunilor politice asupra războiului spaniol-american au fost împărțite în două tabere majore: cea conservatoare, izolaționistă, care vedea implicațiile SUA în politica internațională ca o formă de imperialism și considera că participarea la conflicte militare în alte teritorii nu sunt sarcina SUA, și viziunea expansionistă, argumentată pe baza extinderii orizontului de aplicare a Manifest Destiny și a promovării politicii americane.
Decizia de a intra în război pentru Cuba
Astfel, în urma războiului civil și a perioadei de reconstrucție, SUA intră în conflict cu Spania în contextul revoluției de independență a Cubei.
Contextul istoric a fost caracterizat de impactul pe care presa națională l-a avut asupra imaginii publice a evenimentelor din timpul revoluției. Astel, scena publică americană a empatizat cu reprimarea violentă a războiului de independență cubanez 1895-1898 și crearea de lagărelor de concentrare pe insulă. Imaginea publică a evenimentelor a primit susținerea cetățenilor cât și a politicilor economice din a SUA către Cuba, relație bilaterală ce se baza pe milioane de dolari prin comerțul cu zahăr.
Relațiile dintre cele două state se concentrau pe stabilirea unor obiective de politică externă extrem de importante: Imperiul Spaniol în timpul mandatului premierului Antonio Cánovas del Castillo a susținut Partidul Conservator temându-se de faptul că influența economică și politică a SUA în imperiu aveau să modifice vizinea politică spanioală; totodată, ideea de război dintre Spania și SUA fusese luată în considerare încă de la începutul războiului de independență cubanez, SUA fiind singura putere ce ar fi putut influența evenimentele din regiune și care ar fi putut susține cauza Cubei.
Astfel, prin concentrarea de trupe militare pe insulă Imperiul Spaniol pune accent pe conservarea statutului de imperiu și a prestigiului național care trebuia păstrat în timpul crizei respective. Pentru a stabiliza situația, următorul premier spaniol oferă proiectul de autonomie al insulelor Cuba și Puerto Rico semnat de regina Maria Cristina în anul 1897. Toată această încercare de a stabiliza situația din Cuba a însemnat pentru politica SUA momentul ideal de a interveni în acest conflict, pentru a apăra cauza cubaneză și de a oferi indepența coloniei spaniole. Astfel, prin oferirea independeței dominația spaniolă era înlăturată, SUA putând astfel să își exercite propria influență economico-politică și militară în Golful Mexicului, extinzându-și sfera de influență.
Pretextul intrării SUA în război cu Imperiul Spaniol
Conflictul propriu-zis dintre SUA și Spania devine oficial după ce vasul de luptă USS Maine este scufundat pe data de 15 februarie 1898 printr-o explozie a cărei cauză nu putea fi determinată. Astfel, acest eveniment poate fi interpretat ca un potențial pretext pentru declarația de război a SUA. Pe data de 11 aprilie 1898 președintele William McKinley întreabă Congresul dacă este necesară intervenția în războiul de independență a Cubei pentru încetarea conflictului dintre trupele rebele și armata spaniolă și instituirea unui guvern stabil care să mențină ordinea în regiune. Astfel, pe 20 aprilie, Congresul recunoaște independența Cubei, aplicând un ultimatul Imperiului Spaniol pentru a elibera regiunea imediat. Pe data de 22 aprilie are loc blocada Cubei, zi în care Spania declară război SUA, iar pe data de 25 aprilie Congresul votează Amendamentul Teller prin care se ia decizia de a se merge la răzoi. Armata navală a SUA se afla într-o continuă reformă și dezvoltare, generalul Alferd Tayer Mahan, ofițer care a teoretizat în lucrări de geopolitică importanța forței navale și necesitatea ei pentru afirmarea puterii pe plan internațional, fiind responsabil de acest proces.
Nava USS Maine scufundată, sursă foto Council on Foreign Relations
Războiul spaniol-american a avut loc în două zone de operațiuni- cea din Cuba și cea din Filipine. Prima operațiune militară este cea din Filipine, deoarece trupele militare ale SUA din Hong Kong puteau să acționeze imediat asupra coloniei spaniole. Conflictul trebuia să fie unul rapid, deoarece un asediu de lungă durată nu putea fi sustenabil pentru resursele pe care flota le avea la dispoziție. Pe data de 1 mai are loc bătălia din portul Manila, unde flota spaniolă este distrusă fără vreo pierdere americană. Astfel, încep negocierile unei capitulări spaniole în Filipine și apare o nouă problemă în agenda expansionistă a SUA: statutul Insulelor Filipine.
În cea de-a doua zonă de conflict, trupele spaniole trimit nave pentru a acționa în Cuba. Toate navele spaniole sunt prinse într-o blocadă americană, fiind distruse în Golful Santiago pe data de 19 mai. Însă pentru a avea cu adevărat succes, operațiunea militară trebuia să treacă la debarcare. Are loc asediul Golfului Santiago, invazia având loc în intervalul 20 iunie – 17 iulie. După o serie de negocieri are loc capitularea generalului spaniol pe data de 17 iulie. Următoarea acțiune a SUA este ocuparea insulei Puerto Rico pentru a asigura dominația politicii sale și incapacitatea Spaniei de a construi o nouă bază militară în Golful Mexicului. Campania din Puerto Rico durează până la jumătatea lunii august, consolidând voința politicii americane de a acapara emisfera vestică prin înlăturarea Spaniei.
Insulele Filipine și Guam, colonizate de americani
În tot acest timp, campania din insulele Filipine a continuat, scopul principal fiind capitularea administrației spaniole și părăsirea insulelor. Departamentul de război al SUA nu a concetrat efective militare surprinzătoare în această campanie, deoarece obiectivul principal era stabilizarea zonei Caraibe. Spre finalul campaniei Secretarul de Stat trimite 20,000 de militari în operațiunea Filipine pentru „a stabiliza situația și pentru a ocupa insulele Filipine cu scopul de a reduce puterea spaniolă și de a oferi securitate și ordine în insule sub posesia Statelor Unite”.
Încă de pe data de 18 iulie Spania și-a arătat interesul în a negocia pacea cu Statele Unite, chiar dacă obiectivele din ageda expansionistă încă nu erau finalizate, dovadă fiind continuarea expedițiilor în Puerto Rico și Insulele Filipine, Guam; astfel se poate observa faptul că idealul războiului purtat de Statele Unite nu a fost doar independența Cubei, lucru pe care spaniolii încercau să îl ofere în schimbul păstrării status-quo-ului din 17 iulie, ci înlăturarea din emisfera vestică a posesiunilor extra-continentale și a tendințelor imperiale ale Spaniei. Astfel, dimensiunea expansiunii SUA avea un obiectiv mult mai mare decât simpla companie cubaneză, ce trebuia să aibă un impact major asupra politicii internaționale la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Conflictul este finalizat în mod oficial prin semnarea Tratatului de la Paris din 1898, pe data de 10 decembrie. Rezoluțiile negocierilor purtate de către cele două state au fost rezumate într-un text alcătuit din 17 articole care determinau: renunțarea a oricărei forme de suveranitate a Spaniei asupra Cubei și acceptarea ocupării militare a Cubei de către SUA; Spania cedează insulele Puerto Rico, Guam, cât și posesiunile din zona Indiei de Vest; Spania cedează arhipelagul Insulelor Filipine; returnarea prinzonierilor de război a ambelor părți; un lucru ce nu este menționat în tratat este plata SUA către Spania a 20 de milioane de dolari pentru arhipelagul și Insulele Filipine. Tratatul este ratificat de ambele părți până în luna aprilie a anului 1899.
Statul Hawaii a fost „tras pe dreapta” de americani
Urmările acestui război au avut mai multe zone de impact; una în Cuba, unde se instalează o cvasi-dictatură militară în condițiile în care se dorea construirea unei baze militare a SUA, iar independența Cubei era recunocută de către Congres; în Filipine și Guam, unde statutul propriu-zis al insulelor era unul nesigur, incert, primind în 1901 statutul de „teritorii insulare” dat de către Curtea Supremă, ce în realitate semnifica un tip de ocupație militară desprinsă de directa administrație a guvernului. Teritoriile insulare nu puteau fi reprezentate în Congres, iar administrațiile locale nu erau recunoscute de către autoritățile americane ce staționau în zonă – lucru ce nu le oferea titlul de cetățeni americani(cum a primit statutul Hawaii în același context istoric al câștigurilor teritoriale din anul 1889, când este anexat și acceptat din punct de vedere constituțional) sau vreo garanție cetățenilor filipinezi pentru respectarea vreunui tip de drepturi sau obligații din partea armatei SUA. O urmare a ocupației este războiul dintre prima Republică Filipineză și SUA care a durat din februarie 1899 până în 1902, cele mai mari pierderi ale acestui război fiind cele civile.
Imaginea publică a urmărilor războiului spaniol-american în SUA a fost una caracterizată de îngrijorare, tabăra izolaționistă atacând vehemnet comportamentul imperialist al administrației McKinley în raport cu obiectivele generalele menționate oficial.
Practica politică în această perioadă a SUA este determinată de trei elemente importante: elementul militar- campania militară ca soluție a promovării agendei expansioniste a SUA, elemetul economic-politica economică de achiziție teritorială(achziția Louisianei, a zonei Alaska și a Insulelor Filipine) și elementul progresist, politica progresistă prin care este motivat imperialismul american- promovarea valorilor progresului educațional, economic, a dezvoltării teritoriilor, a stabilizării guvernelor și administrațiilor ce intră sub noua guvernare americană.
O nouă Mare Putere pe scena internațională
Urmările istorice ale războiului american-spaniol au fost afirmarea puterii SUA la nivel internațional, recunoașterea sa ca un important actor politic pe scena internațională după înfrângerea unei puteri europene ca Spania; crearea în emisfera vestică a unui sistem economic ce încuraja exporturile cu China- susținerea politicii „porților deschise” prin controlul Oceanului Pacific; întervenția în revolta boxerilor din China; îmbunătățirea relațiilor cu alte mari puteri.
În urma crizei economice, sociale și administrative generată de Războiul Civil, noua agendă politică a SUA se modifică comparativ cu cea antebelică. Preocuparea de a coloniza America de Nord prin Manifest Destiny duce la o schimbare de doctrină după perioada războiului civil, SUA dorind să se afirma în scena internațională. Aspirațiile coloniale ale politicii SUA au apărut într-un context istoric unde toate teritoriile ce puteau fi colonizate fuseseră descoperite, iar singura soluție era conflictul cu o altă putere. Acest tip de viziune în politica externă a SUA a existat de dinaintea războiului din 1898, când, spre exemplu, în 1885 Imperiul Britanic acceptă medierea cu privire la granița frontierei din Venezuela cu teritoriul britanic, lucru pe care politica americană îl vede ca un mare succes diplomatic. Astfel, noua imagine de după războiul cu Spania a SUA a contribuit la recunoașterea sa ca putere internațională cât și la îmbunătățirea relațiilor diplomatice cu Anglia, care fuseseră răcite după Războiul Civil. Relațiile americano-britanice la începutul secolului al XX-lea se modifică, Marea Britanie fiind una dintre țările europene susținătoare are Statelor Unite în acest conflict.
