Infofinanciar > Info > Bogații României! Peste 70 de mii de români au depozite în bănci ce depășesc 100 de mii de euro
Info

Bogații României! Peste 70 de mii de români au depozite în bănci ce depășesc 100 de mii de euro

Bogații României! Peste 70 de mii de români au depozite în bănci ce depășesc 100 de mii de euro
sursă foto: arhiva companiei

Un număr de puțin peste 74.000 de români cu venituri foarte mari au depozite destul de generoase la bănci, peste plafonul garantat de 100.000 euro. Aceștia ajung astfel să cumuleze echivalentul a 16 miliarde de euro în depozite. Adică un sfert din totalul depozitelor populaţiei.

Conform unei analize a echipei de la Ziarul Financiar, numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul garantat de 100.000 de euro s-a majorat. Este, astfel, vorba de un plus de peste 15% în anul 2023 faţă de 2022. De asemenea, valoarea sumelor economisite în acest mod a făcut un salt de 13% în ultimul an.

Acest fenomen ar reprezenta o urmare a profiturile record şi salariile mari din unele sectoare economice. La această categorie se încadrează acum sectorul bancar, sectorul energetic, oil&gas, sau cei din sfera antreprenorială. În altă ordine de idei, la celălalt pol, în cazul a mulţi români dobânzile ridicate la credite şi inflaţia încă mare le-au dat bătăi de cap. De asemenea, acești factori au dus la subţierea considerabilă a resurselor rămase pentru depozite bancare.

Depozite în bănci, la valori record

Astfel, este vorba despre un număr de aproximativ 74.400 de persoane fizice. Aceștia ajung să alcătuiască clubul româ­nilor bogaţi. Toți aceștia aveau la sfâr­şitul anului 2023 depozite bancare mai mari de 100.000 de euro. Per total, valoare cumulată ajunge la a­proa­pe 81 de miliarde de lei, adică echivalentul a circa 16 miliarde de euro.

Raportat la soldul total al depozitelor populaţiei în lei şi valută s-a apropiat de valoarea de 340 miliarde de lei, adică circa 68 de miliarde de euro. Aceste cifre sunt raportate la finalul lunii decembrie 2023. Iar depozitele aflate peste pragul de 100.000 de euro reprezintă aproape un sfert, mai precis 24%.

Conform procedurii, depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita echivalentului a 100.000 de euro. În ciuda contextului economic şi geopo­litic destul de tensionat, numărul românilor cu depo­zite bancare mai mari de 100.000 de euro la bancă s-a majorat cu aproape 10.000 în 2023 faţă de 2022. Ceea ce reprzintă un salt record. Iar totalul ajunge în acest fel până la un vârf de 74.381 la finalul anului trecut.

Bogații României

Teoretic vorbind, numărul total al deponenţilor se află prin însumarea datelor consolidate ra­por­tate de fiecare bancă. Astfel încât, o persoa­nă de deține depozite la mai multe instituţii de credit este luată în evidenţă de mai multe ori. În timp ce numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul de 100.000 de euro a crescut cu aproape 10.000 (9.979) faţă de 2022, respectiv cu 15,5%, valoarea sumelor econo­mi­site astfel s-a majorat cu circa 9 miliarde de lei, adică 1,8 miliarde de euro. Respectiv, este voba de o majorare cu 13% faţă de anul 2022.

Retrospectiv, în întreg anul 2022, numărul cetățenilor români cu depozite mai mari de 100.000 de euro la bancă a urcat cu 9.831. În acest fel, totalul ajunge la un număr de până la 64.402 pentru finalul lui 2022. De asemenea, valoarea sumelor economisite s-a majorat în anul 2022, comparativ cu 2021. Este vorab de o creștere cu 12,9 miliarde de lei, adică circa 2,6 miliarde de euro. În procente, vorbim de un plus de 22%, scrie Mediafax.