Infofinanciar > Info > A doua zi de Rusalii: Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în această zi de sărbătoare
Info

A doua zi de Rusalii: Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în această zi de sărbătoare

A doua zi de Rusalii: Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în această zi de sărbătoare
sursa foto Romania Libera

Astăzi este prima zi de Rusalii, iar cu ocazia acestei sărbători religioase importante la nivel național și mai ales pentru credincioși, oamenii beneficiază de zile libere de la muncă, oferite de stat. Sărbătoarea de Rusalii se va continua luni, când oamenii se vor bucura de timp liber alături de familie și prieteni. Această celebrare vine cu multe tradiții și obiceiuri din moși strămoși ce trebuie respectate, pentru a benefica de noroc și de un an bun sau îmbelșugat.

În zilele noastre, aceste obiceiuri sunt respectate în mare parte la nivelul comunităților mici, cetățenii care locuiesc la sate păstrând tradiția veche. Pentru credincioși, zilele de Rusalii sunt pline de rugăciune și smerenie, fiind o sărbătoare ce marchează coborârea Duhului Sfânt peste apostoli. Data acestei sărbători este calculată conform calendarului, la 50 de zile de la Paște.

Tradiții și obiceiuri

Există multe superstiții din popor pe care anumiți oameni încă le respectă în zilele de Rusalii. Acum este vorba de tradițiile din a doua zi a sărbătorii, care precizează exact ce este bine de făcut, dar și ce este interzis, pentru a respecta proverbele vechi. Respectarea acestor tradiții au ca scop superstiții legate de spiritele rele. Dacă dorim să avem noroc, nu trebuie să încălcăm principiile venite din popor. În cazul celei de-a doua zi de Rusalii, sărbătorirea este închinată Sfintei Treimi. Numită și Lunea Sfântului Duh, celebrarea aduce multe obiceiuri frumoase pe care oamenii le întreprind în fiecare an.

Tradițiile acestei sărbători sunt diferite în funcție de anumite zone ale țării. În anumite zone ale țării, oamenii împart oale împodobite cu flori, care trebuie să aibă deasupra un colac cu o lumânare aprinsă. Această tradiție este destinată celor trecuți în neființă, fiind împărțite de asemenea, și farfurii împodobite, pentru cei vii. De asemenea, există părți ale țării ce au diferite obiceiuri. Oamenii își împodobesc casele cu ramuri de tei sau nuc. La nivel simbolic, aceste ramuri au rolul de a alunga bolile și relele, aducând prosperitate oamenilor din locuință.

La nivelul Lunii Sfântului Duh, există anumite lucruri interzise pe care nimeni nu ar trebui să le facă. Conform spuselor din popor, în această zi nu este bine să te cerți, deoarece cei care intră în conflicte au riscul de a fi „luați de Rusalii”, adică spiritele rele. În plus, în carul acestor zile, dar și pentru următoarele nouă săptămâni, tradiția spune că nu pot fi culese ierburi pentru leacuri. De asemenea, conform tradiției ielelor, spiritele ce ademenesc oamenii și doresc să le facă rău, oamenilor nu le este permis să meargă în vie, pe câmp, în păduri ori fântâni. Cei care se încumetă să facă acest lucru vor fi prinși de iele în dansul lor și pedepsiți de aceste ființe fantastice.

A doua zi de Rusalii

Aducerea la biserică a frunzelor de tei sau de nuc, care reprezintă la nivel simbolic limbile de foc, este un alt ritual consacrat. Frunzele trebuie mai întâi să fie binecuvântate înainte de a fi date credincioșilor ce doresc să le pună în case sau să le poarte sub haine. În plus, se recomandă să porți frunzele de nuc sau de tei în sân în a doua zi de Rusalii. La porțile cimitirelor ar trebui să se instaleze mese cu sticle de vin, flori și colaci, în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Preotul va oficia anumite slujbe speciale de pomenire pentru cei care nu mai sunt în viață.

Ramurile de tei binecuvântate trebuie păstrate toată vara, pentru a le folosi la ceremoniile de alungare a grindinei, conform tradițiilor din popor. În plus, cei care lucrează de Rusalii vor fi pedepsiți de iele. Tradiția spune că cei mici trebuie spălați pe picioare cu săpun de casă, lucru care reprezintă un mod de protecție a acestora în fața spiritelor rele, conform Romania TV .