Vremea rea, de iarnă, continuă să facă probleme la nivel național. Sâmbătă, CNSU a decretat stare de alertă în județul Vrancea din cauza ninsorilor abundente care afectează toată zona, iar traficul feroviar, aerian și maritim din România este afectat de situația meteorologică. Între timp, autoritățile sunt în alertă și încearcă să remedieze cât mai repede situațiile apărute în urma viscolului care a atins jumătate de țară.
Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a solicitat, sâmbătă, 28 ianuarie, instituirea stării de alertă în judeţ, iar cererea a fost aprobată de CNSU.
„Tocmai ce am încheiat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind solicitarea declarării stării de alertă la nivelul judeţului Vrancea pentru înlăturarea efectelor căderilor abundente de zăpada şi a viscolului care încă mai persistă în zona de sud a judeţului”, a declarat Halici, într-o conferinţă de presă de sâmbătă.
Stare de alertă în județul Vrancea
Prefectul a precizat că a avut discuţii cu ministrul Afacerilor Interne şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care i-au promis că această solicitare va fi aprobată în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, traficul spre București este închis la ora transmiterii acestei știri.
„În contextul situației generate de fenomenele meteo periculoase prognozate astăzi, 28 ianuarie 2023, premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă a convocat în regim de urgență, în format online, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței CNSU a fost dispusă măsura decretării stării de alertă la nivelul județului Vrancea, în baza HCJSU Vrancea, abilitând, astfel, Ministrul Afacerilor Interne să avizeze hotărârea.
Prin această măsură se pun în aplicare acțiuni imediate de răspuns, precum suplimentarea forțelor de intervenție, alertarea structurilor din zonele limitrofe, asigurarea permanenței structurilor cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de fenomenele meteo extreme, până la revenirea la starea de normalitate”, se arată în informarea transmisă de CNSU.
Traficul feroviar este deschis, dar se circulă în condiții de iarnă la nivel național
Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată din România, dar circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo şi se înregistrează întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord.
Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, în partea de sud-est a ţării, pe raza judeţelor aflate sub avertizarea de ninsori şi vânt, personalul feroviar al regionalelor Bucureşti, Constanţa şi Galaţi monitorizează cu atenţie trenurile aflate în circulaţie şi menţine legătura cu operatorii de transport, iar în situaţiile în care se impune intervenţia pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acţioneze cu drezine pantograf.
De asemenea, pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA îi asigură pe călători că toate eventualele intervenţii necesar a se desfăşura în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile au drept scop menţinerea siguranţei şi a continuităţii traficului feroviar.
Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut”, se spune în comunicat.
Orarul zborurilor de pe Aeroportul Otopeni, dat peste cap
Traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar în parametri normali, conform planului de zbor, iar aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Potrivit unui comunicat al CNAB, nicio cursă nu a fost anulată din motive meteo, însă unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care doar punctual pot ajunge sau depăşi o oră.
Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene. Se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii bune de operare.
„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii că face toate eforturile necesare pentru derularea în în siguranţă şi securitate a tuturor operaţiunilor de pe aeroport. Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.cnab.ro. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport”, se mai arată în comunicat.
În privința transportului maritim, Porturile Midia și Mangalia sunt închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic. Începând cu ora 13:00, au fost reluate manevrele în Porturile Constanța Nord și Sud, arată centrul Infotrafic.
15.000 de gospodării din județul Prahova au rămas fără electricitate
Aproape 15.000 de consumatori din judeţul Prahova nu beneficiază, sâmbătă, de alimentare cu energie electrică, iar zeci de copaci au fost doborâţi de viscol în ultimele 24 de ore, arată datele comunicate de autorităţile locale.
Astfel, 14.661 de consumatori din zeci de localităţi nu au electricitate din cauza problemelor provocate de vremea rea. Practic, în unele cazuri, este vorba despre conductoare rupte, copaci căzuţi pe linii sau stâlp căzut din cauza surpării terenului. Zonele afectate din Prahova sunt Ploieşti, Sinaia, Comarnic, Măneciu, Câmpina, Telega, Gura Vitioarei, Predeal Sărari, Ariceştii Rahtivani. Situația nu este una singulară și se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile judeţene.