Emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, a fost finalizată, anunță Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Voucherele sociale se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”. Pe 27 iulie, au fost emise toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde. Până la sfârşitul acestei săptămâni, preconizăm că Poşta Română va finaliza procesul de distribuire, anunţă ministerul, potrivit B1TV.
„Este un moment de referinţă pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părţilor implicate, reuşim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea şi distribuirea celor 2,5 milioane de carduri. Sunt bucuros că am depăşit toate dificultăţile, pentru a operaţionaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toţi beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens. În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Poşta Română şi emitenţii de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflaţi în nevoie”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Mecanismul de distribuire a cardurilor
Ca prim pas este prevăzută producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), apoi împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor sociale pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Voucherele sociale sunt alocate următoarelor tipuri de persoane:
1) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
2) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
3) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
4) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
5) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
6) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.