Infofinanciar > Info > A fost sau nu a fost parc? Robert Negoiță: „Bucata din IOR nu trebuia retrocedată, a fost o eroare”
Info

A fost sau nu a fost parc? Robert Negoiță: „Bucata din IOR nu trebuia retrocedată, a fost o eroare”

A fost sau nu a fost parc? Robert Negoiță: „Bucata din IOR nu trebuia retrocedată, a fost o eroare”
sursă foto: infofinanciar.ro

Problema din Parcul IOR, definită altfel și ca un conflict politic între primarul Sectorului 3 Robert Negoiță și edilul Capitalei Nicușor Dan, continuă. Recent, proprietarii celor 12 hectare retrocedate au fost amendați de către echipa de la Primăria Capitalei. Asta prin intermediul Poliției Locale. Iar suma despre care este vorba ajunge la până la 35 de milioane de euro. Drept cauză este menționată diminuarea spațiului verde, potrivit declarațiilor făcute de către Nicușor Dan.

„Acolo a fost, este și trebuie să rămână parc”, susține primarul Sectorului 3, Robert Negoiță,  Tu, ca primal general, prin această mișcare, recunoști că este parc. De ce nu inițiezi un proces în instanță să îndrepți această eroare? Este o chestiune la care, acum, primarul general are datoria să ne răspundă”, mai spune primarul de sector în cadrul unei conferințe de presă.

A fost sau nu a fost parc?

La acest eveniment a fost prezent și Adrian Țuțuianu, secretar adjunct al al Guvernului. Acesta din urmă laudă acum inițiativa lui Robert Negoiță și spune că această promovare a unei mișcări în instanță ar una normală: „Noi, din partea PSD, organizăm un meeting în fața Primăriei Generale. Este programat pentru ziua de joi, 16 noiembrie, între orele 16:00 și 17:00. Sper ac domnul primar general să înțeleagă că nu e vorba de interese politice. Este vorba despre un interes social”, declară Adrian Țuțuianu în cadrul conferinței.

Amenda venită din partea Poliției Locale a fost dată în baza Legii 24/2007 privind spațiile verzi. Iar Niculor Dan declara la sfârșit de octombrie faptul că: „Aici am avut de a face cu o bătaie de joc la adresa cetățenilor și a interesului public, care în sfârșit este penalizată de autoritatea publică. Este vorba de un articol din Legea 24/2007 care interzice reducerea suprafețelor de spațiu verde și este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24”.

„Eu sunt avocat de meserie și spun că nu există nicio șansă ca procesul verbal de sancționare contravențională să reziste la vreo analiză serioasă în instanță. Probabil aceasta va fi anulată. Nicușor Dan a aruncat cu praf în ochii cetățenilor din Sectorul 3. Cum îi spunea Tudor Arghezi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, că una zice și alta fumează, atunci când fuma țigări americane”, continuă Adrian Țuțuianu.

„Bucata din IOR nu trebuia retrocedată, a fost o eroare”

Povestea începe tocmai din anul 2005, atunci când s-a hotărât retrocedarea acestei bucăți din Parcul IOR. Iar anul trecut, proprietarii anunțau că doresc să construiască acolo un parc de distracții. „În 2005 era componentă a parcului. Iar parcurile nu se retrocedează. A recunoscut asta public însuși primarul general. Este vorba doar despre o mafie, iar Nicușor Dan știe toate aceste detalii. Este prieten cu oamenii din acest grup. Însă noi am moștenit acest parc. Și trebuie să-l tranmitem așa mai departe urmașilor noștri”, declară Robert Negoiță.

Conferința de presă din data de 14 noiembrie se înscrie în seria apelurilor publice și a acțiunilor prin care se urmărește determinarea primarul general, Nicușor Dan, de a ataca în instanță dispozițiile de retrocedare a terenului de 12 hectare din parcul IOR.