Un șef bun la NATO este mai important ca niciodată – dar puțini sunt cei care se potrivesc. În contextul în care războiul face ravagii în Europa, a început cursa pentru găsirea viitorului șef al NATO.
Jens Stoltenberg a fost o mână sigură în timp ce capitalele occidentale s-au grăbit să ajute Ucraina să respingă trupele rusești invadatoare. Dar, în timp ce mandatul său expiră în septembrie, cresc speculațiile cu privire la cine i-ar putea succeda.
Războiul Moscovei complică foarte mult decizia, care necesită un consens între liderii celor 30 de țări membre NATO. Următorul secretar general trebuie să joace un exercițiu de echilibru dificil pentru a încuraja capitalele să continue să furnizeze arme Ucrainei și să consolideze apărarea proprie a NATO – totul în timp ce rămâne oficial în afara conflictului. Puțini sunt cei care trec testul pentru acest rol extrem de sensibil.
„Sentimentul general”, a declarat un diplomat NATO de rang înalt, este că este „timpul pentru aer proaspăt”.
Dar aliații ar putea sfârși prin a juca în siguranță până la urmă și a rămâne cu Stoltenberg.
Cartea Stoltenberg
Un diplomat european de rang înalt a rezumat zvonurile în jurul numelor în trei niveluri, clasificate în funcție de intensitatea discuțiilor.
O prelungire a mandatului lui Stoltenberg este cea mai menționată opțiune. Un al doilea nivel include premierul olandez Mark Rutte, premierul estonian Kaja Kallas și secretarul britanic al apărării Ben Wallace.
Un al treilea grup de nume mai puțin frecvent menționate, a spus diplomatul, este format din premierul lituanian Ingrida Šimonytė, președintele Slovaciei, Zuzana Čaputová, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen din Germania. Întrucât toți secretarii generali ai NATO au fost până acum bărbați, există presiuni în rândurile acestora pentru a numi o femeie.
„Este tipul pentru o femeie secretar general”, a declarat diplomatul NATO de rang înalt. „Dacă bărbații încearcă să își păstreze pozițiile pentru totdeauna, reprezentarea echitabilă a femeilor nu va avea nicio șansă”.
Iar unii aliați au făcut presiuni pentru mai multă diversitate regională. Stoltenberg, care ocupă această funcție din 2014, este un fost prim-ministru norvegian. Cei mai recenți predecesori ai săi au fost danezi, olandezi și britanici.
Mandatul actualului secretar general a fost prelungit rapid în martie anul trecut, după invazia Rusiei în Ucraina. Mulți oficiali cred acum că o altă prelungire pentru Stoltenberg, chiar dacă scurtă, este o posibilitate serioasă. Liderul cu vechime este văzut ca o pereche de mâini sigure. În ciuda faptului că unele delegații preferă să vadă în curând o față nouă, Stoltenberg este încă perceput ca un oficial de rang înalt rar care își poate păstra calmul – și se ține de scenariu – chiar și în cele mai grave crize, scrie POLITICO.
„Stoltenberg vrea să rămână”, a declarat diplomatul NATO de rang înalt.
Dar acordarea unei prelungiri scurte a mandatului lui Stoltenberg ar putea face ca o viitoare decizie de înlocuire să intre în coliziune cu propria competiție pentru posturile de conducere ale UE în 2024, ca să nu mai vorbim de viitoarele alegeri prezidențiale din SUA – un rezultat pe care unii aliați ar prefera să îl evite.
Un purtător de cuvânt al NATO a refuzat să ofere detalii despre viitoarele aspirații ale lui Stoltenberg. Întrebat în decembrie despre acest subiect, actualul secretar general a declarat pentru BBC: „Acum mă concentrez pe responsabilitățile mele”.
„Nu fac speculații”, a adăugat el, „despre ce se va întâmpla după mandatul meu”.
Frontul de est
Unii văd candidații din Europa de Est ca fiind deosebit de potriviți. Încă dinainte de invazia Rusiei în Ucraina, alianța a fost impulsionată să aleagă un secretar general din est. Unii oficiali din regiune susțin că, de atunci, războiul a întărit argumentele în favoarea unei persoane dintr-o țară precum Estonia sau Lituania.
„De ani de zile, țările din flancul estic au avertizat cu privire la amenințarea Rusiei”, a declarat un oficial din țările baltice.
Țările din regiune, a spus oficialul baltic, au fost fruntașe în ceea ce privește creșterea cheltuielilor militare și au împins alianța să își îmbunătățească apărarea.
„Ar fi foarte logic și ar da de gândit”, a continuat oficialul, „să avem pe cineva care are experiență în relațiile cu Rusia și care înțelege logica și mentalitatea Rusiei, pentru a conduce Alianța Nord-Atlantică”.
Slovaca Čaputová, din Slovacia, bifează ambele căsuțe ca o candidată din est, deși numele ei este menționat mai rar în cercurile alianței.
Un purtător de cuvânt al lui Čaputová a declarat că aceasta este concentrată pe slujba sa actuală, dar a precizat că posibilitatea ca o slovacă să fie vehiculată pentru postul din NATO este „o reflectare puternică a deciziilor noastre externe și de securitate”. O altă figură posibil în cursă este Klaus Iohannis, președintele României. Dar el ar putea întâmpina obstacole din partea Ungariei vecine și opoziție din partea celor care ar prefera un candidat de sex feminin.
Cu toate acestea, unele capitale occidentale nu ar susține astfel de candidați în acest moment, considerând că estul alianței – și în special statele baltice – este prea războinic atunci când războiul face ravagii alături.
Însăși Kallas din Estonia a minimizat așteptările, declarând presei locale în noiembrie că „probabilitatea ca o astfel de ofertă să fie făcută” este „extrem de scăzută”.
Opțiunea occidentală
Țările occidentale din NATO reprezintă pentru unii aliați o sursă de rezervă de încredere pentru o posibilă conducere.
Wallace, secretarul britanic al apărării, este foarte respectat și a declarat anterior că NATO ar fi o „treabă frumoasă”. Cu toate acestea, se așteaptă ca numeroase capitale europene – în special Parisul – să se opună unui nume londonez și să insiste pentru un candidat UE.
Un posibil compromis vehiculat la Bruxelles este încă un secretar general din Olanda. Politicienii olandezi au fost în mod tradițional o alegere populară pentru acest rol, deținând anterior postul timp de trei mandate care au acoperit 21 de ani în ultimele șase decenii. Olandezii sunt văzuți ca fiind serioși în materie de apărare, dar nu la fel de aprigi ca cei din țările baltice – iar numele actualului prim-ministru Rutte, al viceprim-ministrului și ministrului de finanțe Sigrid Kaag și al ministrului apărării Kajsa Ollongren circulă ca posibili candidați.
Întrebat despre aceste speculații, Rutte a declarat că dorește „să părăsească complet politica și să facă ceva complet diferit”. Cei doi miniștri olandezi nu și-au exprimat interesul pentru acest post.
Președinta Comisiei, von der Leyen, fost ministru german al apărării, este o candidată care ar putea obține sprijin din partea capitalelor vestice nervoase în legătură cu perspectiva unui lider din flancul estic, dar nu este clar dacă este interesată de acest rol. „Nu comentăm niciodată astfel de speculații”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Deși reputația sa în cercurile de securitate este mixtă, von der Leyen este văzută ca un posibil candidat puternic, indiferent – dacă momentul se aliniază și nu obține un al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene.
Printre alte politicieni de sex feminin vehiculate se numără vicepremierul canadian Chrystia Freeland, foarte respectată, și ministrul de externe Mélanie Joly. Cu toate acestea, oficialii spun că, în condițiile în care alianța se concentrează pe consolidarea apărării sale, cheltuielile reduse pentru apărare ale Ottawa și statutul de țară non-europeană înseamnă că este puțin probabil ca o canadiancă să obțină această funcție.
În mijlocul tuturor speculațiilor, unii din cadrul alianței resping jocul de nume fără suflu.
„Acesta este mai degrabă un coș de nume care au venit în mintea oricui”, a declarat un al doilea diplomat european de rang înalt, adăugând: „Părerea mea: Stoltenberg.”
