La Paris a început al cincilea proces în cinci ani în care este inculpat fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy. El este acuzat de finanţare ilegală a campaniei sale din 2007 de către Libia lui Muammar Gaddafi.
Fostul preşedinte (2007-2012) a intrat în sala de judecată la începutul după-amiezii, trecând prin faţa camerelor de filmare fără a face declaraţii.
Printre ceilalţi 11 inculpaţi figurează ex-miniştrii Brice Hortefeux, Claude Guéant şi Eric Woerth. Precum şi Thierry Gaubert, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, şi intermediarul Alexandre Djouhri.
Sarkozy (69 de ani) este acuzat că, la sfârşitul lui 2005, pe când era ministru de interne, a încheiat un ”pact de corupţie” cu Gaddafi. Adică, acesta să îi susţină financiar accederea la preşedinţia Franţei.
