Polonia și China tocmai au lansat prima legătură feroviară ciclică. Ea consolidează atât comerțul dintre cele două țări cât şi cel între China și Uniunea Europeană. Produsele nou sosite la Varșovia vor fi descărcate și distribuite pe piața locală poloneză, dar și în alte țări europene.
Reechilibrarea comerțului dintre China și Polonia
„În momentul de față sunt transportate în principal aparate de uz casnic, dar mai târziu vor fi aduse în China şi produse poloneze”, a declarat Magdalena Rybicka, directorul Institutului de Studii Asiatice la Academia de Finanțe și economie Vistula.
„Ținând cont de faptul că au fost semnate noi acorduri comerciale legate de transportul găinilor, acesta este un element economic important pentru Polonia, dar și pentru Uniunea Europeană. Deoarece înseamnă că întărim cooperarea comercială. Chinezii fiind a doua țară pentru noi în ce privește cooperarea economică. Pentru chinezi, în acest moment, suntem o țară nesemnificativă” a adăugat Rybicka. „În acelaşi timp, Polonia este un element important pentru Uniunea Europeană în legătură cu Drumul Mătăsii”.
Crearea legăturii feroviare ciclice este atât un semnal pentru creșterea importurilor din China, dar și o speranță pentru creșterea exporturilor către acea țară.
China vrea să-și dezvolte companiile pe piața europeană
„Uitându-ne la Euro 2024, observăm că multe companii care sunt sponsori ai acestui eveniment sunt companii chineze. Acest lucru ne arată că companiile chineze intenționează să se dezvolte pe piața europeană. Polonia nu va fi centrul acestui proces. Polonia este doar o parte a acestui proces, iar dacă ne aflăm între Germania și China, cred că este o oportunitate bună de a face afaceri”, a comentat Radosław Pyffel, expert în politica internațională a Chinei și Asiei.
În ciuda controverselor din jurul relațiilor cu China, inclusiv a legăturilor strânse cu Rusia, comerțul se intensifică.