Infofinanciar > Info > A merge la școală, din ce în ce mai scump! Prețul rechizitelor a explodat în ultimul an
Info

A merge la școală, din ce în ce mai scump! Prețul rechizitelor a explodat în ultimul an

rechizite libertatea.ro
sursă foto: libertatea.ro

Noul an școlar stă să înceapă, iar de data aceasta părinții elevilor trebuie să scoată sume considerabile de bani pentru a-i oferi copilului toate cele necesare pentru a merge la ore. Prețurile au crescut de la lună la lună, iar acum, în prag de septembrie, magazinele și comercianții de specialitate au umflat prețurile pentru a profita de valul mare de cumpărături.

Jurnaliștii de la Libertatea au luat toate cele necesare unui elev pentru a începe un nou an școlar și au realizat o analiză a prețurilor pentru a face o comparație doar cu cele de luna trecută, iar diferențele au fost unele considerabile. Căci, de la ghiozdan, penar, caiete, acuarele, creioane sau carioci, absolut toate produsele de acest fel au suferit creșteri de prețuri.

2022 și 175 de lei în plus

Jurnaliștii de la publicația mai sus menționată au avut în vedere, așadar, pentru o comparație echilibrată, aceleași produse, toate dintr-un supermarket important din țară (cele mai mici prețuri din acel moment, din oferta magazinului). Au fost analizate astfel prețurile din 2021 față de cele din prezent, din 2022, și s-a constatat că părinții unui copil vor trebui să scoată acum cu până la 175 de lei mai mult pentru a-și echipa copilul pentru noul an școlar.

În urma analizei, s-a obserbat faptul că, pentru exact aceleași produse, anul trecut se plătea suma de 320,96 de lei pentru toate rechizitele necesare. Când vine vorba de august 2022, valoarea acelorași produse este una considerabil mai mare, aceasta ajungând până la suma de 494,09 lei.

Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Comparația s-a realizat pentru produse precum ghiozdan, penar, caiete, acuarele, creioane sau carioci, iar lista continuă până la 30 de obiecte achiziționate. La un simplu calcul, se poate observa diferența semnificativă de 173,13 lei, care în valori procentuale se estimează la 54%.

Astfel, produsul s-a scumpit cel mai mult este ghiozdanul, un obiect esențial pentru un elev. Costurile variază în funcție de dotări și compartimetele de care dispune ghiozdanul. Se găsesc atât la 99 de lei, dar la 455 de lei.Pe de cealaltă parte, cele mai mici creșteri de prețuri sunt anul acesta la caietele dedicate pentru materiile geografie, biologie și muzică, dar și pentru achiziția de lipici, pastă corectoare sau foarfecă.

Întreaga listă de prețuri poate fi consultată în articolul Libertatea.

Se pare că țara noastră nu este singura afectată de acest fenomen când vine vorba de creșterea prețurilor pentru cele necesare anului școlar. Un studiu recent intitulat „Deloitte back-to-school 2022”, realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 1.200 de părinţi din Statele Unite ale Americii (SUA) cu copii de şcoală au raportat aceleași probleme pe această piață. Valoarea înregistrată la americani privind aceste majorări este asemănătoare cu cea din România, 54%.