Infofinanciar > Lumea la zi > A scos porumbelul! Putin a rostit pentru prima oară cuvântul „război” în privința Ucrainei
Lumea la zi

A scos porumbelul! Putin a rostit pentru prima oară cuvântul „război” în privința Ucrainei

Putin, Sursă foto: The Economic Times
Sursă foto: The Economic Times

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a folosit pentru prima oară în spațiul public cuvântul „război” în ceea ce privește conflictul militar declanșat pe 24 februarie în Ucraina. Astfel, liderul de la Kremlin nu a mai apelat la celebra sintagmă „operațiune militară specială”. Momentul s-a petrecut într-o discuție cu reporterii ruși, care a avut loc după ce Putin a participat la o reuniune a Consiliului de Stat privind politica de tineret.

„Scopul nostru nu este de a învârti volanul conflictului militar, ci, dimpotrivă, de a pune capăt acestui război„; „Ne-am străduit și vom continua să ne străduim pentru acest lucru”, a susținut președintele rus.

În Rusia, folosirea cuvântului „război”, în încercarea de a face referire la conflictul din Ucraina, a fost declarată o acțiunile ilegală din luna martie. Acest lucru a fost posibil după ce președintele Vladimir Putin a semnat o lege a cenzurii, în care răspândirea de informații „false” (precum cea că în Ucraina este un război) a fost considerată o infracțiune. Pedeapsa pentru cei care săvârșesc acest lucru este de până la 15 ani de închisoare.

„Porumbelul”, luat în vizor

Deputatul municipal din Sankt Petersburg, Nikita Yuferev, fugit din Rusia din cauza pozițiilor sale anti-regim, a cerut organelor ruse să înceapă o anchetă penală la adresa lui Putin pentru „răspândirea de informații false despre armată”, scriu cei de la stiripesurse.

„Nu a existat niciun decret pentru a pune capăt operațiunii militare speciale și nu a fost declarat niciun război”; „Câteva mii de persoane au fost deja condamnate pentru astfel de cuvinte despre război”, a scris acesta într-o postare pe Twitter.

De asemenea, un oficial al SUA a declarat că rostirea cuvântului „război” de către Putin a fost o scăpare și nu ceva intenționat.

Ia în derâdere sistemul Patriot

Președintele SUA, Joe Biden, i-a promis omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale la Washington de miercuri, că Ucraina va primi în dotare un nou sistem de apărare anti-aeriană Patriot. Acesta va ajuta forțele militare ucrainene să respingă atacurile cu rachete balistice ale rușilor asupra orașelor și infrastructurii energetice.

Însă, în discursul său de joi, Vladimir Putin a spus că sistemul Patriot livrat de americani ucrainenilor este unul      „vechi” și că Rusia va „găsi întotdeauna antidotul” pentru armele pe care Ucraina le primește din partea Europei.

„În ceea ce privește Patriot, acesta este un sistem destul de vechi și nu funcționează la fel de bine ca S-300 (sistemul rus de rachete)”; „Cei care ni se opun cred că aceasta este o armă defensivă, asta spun ei. Dar asta este în mintea lor și noi vom găsi întotdeauna antidotul. Așa că cei care fac acest lucru își pierd timpul, doar întârzie conflictul”, a transmis Putin.

„Toate conflictele, și cele armate, se termină într-un fel sau altul cu un fel de negocieri”, a mai spus președintele rus, subliinind faptul că Zelenski nu vrea să organizeze negocieri de pace.