Piața echipamentelor pentru call centers din România poate crește cu 15% în 2023, în condițiile în care majoritatea companiilor de profil și-au bugetat creșteri între 12 și 20% ale cifrelor de afaceri, în acest an, iar numărul angajaților din domeniu ar urma să își continue creșterea, estimează ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de distribuție telecom, companie deținătoare a Tellur, singurul brand 100% românesc de accesorii IT&C și produse Smart Home.
Potrivit reprezentanților ABN Systems, anul trecut, industria de Business Process Outsourcing (BPO) din România a înregistrat o creștere de cel puțin 10% la nivelul cifrei de afaceri, respectiv o extindere de circa 20% a numărului de angajați. Anul acesta, deși investițiile în automatizare ar mai putea diminua ritmul de creștere a angajărilor, se va menține și nevoia de noi angajați.
Creștere pe piața echipamentelor call-center
-
Anul trecut, industria de Business Process Outsourcing (BPO) din România a cunoscut o extindere cu circa 20% a numărului de angajați, respectiv o creștere de cel puțin 10% la nivelul cifrei de afaceri, estimează ABN Systems International.
-
Pentru 2023, majoritatea companiilor din domeniu și-au bugetat creșteri ale cifrei de afaceri între 12% și 20%, ceea ce creează premisele creșterii cererii de echipamente audio de profil, pe fondul unei sume medii de 200 de euro cheltuiți per angajat în fiecare an.
-
Potrivit datelor CustomerServ, companie americană de consultanță în domeniul BPO, numărul de angajați din call centers din România ar urma să ajungă la 220.000 în 2023.
-
După aproape două decenii ca distribuitor de echipamente pentru call centers, din partea unor renumite branduri internaționale, din 2022, ABN Systems International a devenit și producător, prin lansarea gamei de căști profesionale Tellur Voice.
Industria BPO din România, în creștere
Piața echipamentelor pentru call centers din România poate crește cu 15% în 2023, în condițiile în care majoritatea companiilor de profil și-au bugetat creșteri între 12 și 20% ale cifrelor de afaceri, în acest an, iar numărul angajaților din domeniu ar urma să își continue creșterea, estimează ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de distribuție telecom, companie deținătoare a Tellur, singurul brand 100% românesc de accesorii IT&C și produse Smart Home.
Potrivit reprezentanților ABN Systems, anul trecut, industria de Business Process Outsourcing (BPO) din România a înregistrat o creștere de cel puțin 10% la nivelul cifrei de afaceri, respectiv o extindere de circa 20% a numărului de angajați. Anul acesta, deși investițiile în automatizare ar mai putea diminua ritmul de creștere a angajărilor, se va menține și nevoia de noi angajați.
Din datele CustomerServ, companie americană de consultanță în domeniul BPO, numărul de angajați din call centers din România ar urma să ajungă la 220.000 în 2023. Faptul că, în ultimii ani, o bună parte din totalul angajaților a ajuns să lucreze în sistem „hibrid” (2-3 zile în fiecare săptămână de la birou) sau „fully remote” (100% din timpul de lucru în afara biroului) nu a redus nevoia de echipamente profesionale.
Bugetul alocat echipamentelor
Din datele de piață ale ABN Systems, companiile cu servicii de call center alocă până la 450 de euro pe an pentru echipamentele necesare per angajat (pentru computer și/sau monitor, căști, acces la internet), dar cheltuiala medie efectivă se situează în jur de 200 de euro anual.
Din această sumă, circa 60 de euro + TVA reprezintă costul unei perechi de căști profesionale, care să asigure calitatea conversațiilor cu clienții, respectiv confortul angajaților care le folosesc 6-8 sau mai multe ore, în fiecare zi. Dat fiind ritmul intens de utilizare al acestor căști, se recomandă înlocuirea lor cel puțin o dată pe an.
„Asemenea altor domenii de activitate, nici industria partenerilor noștri din call centers nu a fost ferită de schimbări în ultimii trei ani, iar cea mai însemnată dintre acestea este generalizarea lucrului hibrid sau de la distanță. Trendul ascendent al industriei se menține, atât în privința cifrei de afaceri și al noilor clienți atrași, cât și în privința creșterii numărului de angajați. Acestea înseamnă că inclusiv nevoia de echipamente, precum căștile audio profesionale, poate crește cu cel puțin 15% în 2023. Lucrul la distanță nu a diminuat, ci a sporit nevoia unor echipamente audio de calitate, care îmbunătăţesc experienţa comunicării în cadrul convorbirilor telefonice și al întâlnirilor online, fără să afecteze auzul, chiar dacă sunt folosite intensiv. De anul trecut, ABN Systems nu este doar distribuitor pentru astfel de căști, ci și producător, prin gama Tellur Voice”, a declarat George Barbu, CEO al ABN Systems International.
Pentru a răspunde nevoilor industriei de call centers, ABN Systems International a lansat, în 2022, căștile cu fir Tellur Voice. Ele asigură un sunet impecabil, iar utilizatorii pot beneficia de conversaţii clare, datorită microfonului care anulează zgomotele de fundal.
Căștile pot fi conectate la orice dispozitiv cu port USB standard sau Type C și dispun de o telecomandă încorporată ce permite controlul volumului, iniţierea şi finalizarea apelurilor, precum şi setarea în modul mut. Căştile permit o rotaţie de 11 grade, iar microfonul este ajustabil până la 315 grade. Confecţionate din piele sintetică şi având o greutate foarte scăzută, ele oferă un spor de confort la utilizare, fiind oferite la un preț competitiv.
„În condițiile în care o parte considerabilă a angajaților din call centers preferă telemunca, căștile profesionale reprezintă un echipament esențial pentru desfășurarea activității, deoarece elimină zgomotul de fundal și păstrează constantă calitatea sunetului. Astfel, clientul nu percepe vreo diferență între discuția cu un angajat aflat într-un birou sau oricare alt loc”, a precizat George Barbu.
Despre ABN Systems International
Fondată în 2002, ABN Systems International, listată sub simbolul ABN pe piața Aero a Bursei de Valori București, este deţinătoarea brandului Tellur şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale. Compania a investit intensiv în automatizarea proceselor, transferul electronic de date, trasabilitatea stocurilor, mărirea capacității de depozitare și întărirea echipei, ceea ce i-a permis, alături de expertiza acumulată în 20 de ani de activitate, să dezvolte parteneriate valoroase cu jucători globali de referință. Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse și accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă deja pe piețe din 33 de țări, de pe 4 continente, și își propune o extindere accelerată a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi piețe, cât și prin consolidarea celor actuale, potrivit unui comunciat de presă Market Cap PR.