Infofinanciar > Info > „Absurdul” primește un nou sens în România. Motivul pentru care nu s-a dat curs dosarelor de pensionare
Info

„Absurdul” primește un nou sens în România. Motivul pentru care nu s-a dat curs dosarelor de pensionare

mineri, sursa vice
Foto: Vice

În timp ce aleșii își culeg portofoliile, minerii din Gorj își strigă nemulțumirile în stradă, chiar în fața Casei de Pensii. Ortacii nu au revendicări ieșite din comun, aceștia solicită aplicarea corectă a legii.  În urmă cu doi ani intrat în vigoare un act normativ care le permitea pensionarea înainte de termen, chiar și cu 13 ani, deși a fost publicat în Monitorul Oficial, actul legislativ nu este respectat.

În aceste condiții mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) s-au adunat în fața Casei de Pensii din Târgul Jiu pentru a-și exprima nemulțumirile.

Prevederile unei legi nerespectate

Minerii reclamă faptul că legea 197, emisă în anul 2021, prin care angajații COE care au lucrat în carierele de cărbune respectiv termocentrale se pot pensiona mai devreme, chiar și cu 13 ani, la vârsta de 52 de ani nu este respectată.

Motivul pentru care minerii nu se pot pensiona în condițiile legale stipulate în actul normativ anterior menționat evidențiază lipsurile din sistemul public al serviciilor. Casele de Pensii refuză pe bandă rulantă dosarele de pensionare din cauza faptului că lipsește softul cu ajutorul căruia sunt calculate pensiile.

Din păcate, neregulile se perpetuează din 2021, pe fondul aceleași probleme mai mulți mineri au protestat în fața Guvernului în speranța ca cineva le va soluționa doleanțele, în zadar însă.

„Am venit într-un număr mai mic pentru a atrage atenția Guvernului că avem un proiect de lege PLX 75/2021 prin care se cere reducerea vârstei de pensionare. Compania noastră, Complexul Energetic Oltenia se află într-un proces de restructurare. Sunt niște directive europene prin care se pot obține fonduri pentru reducerea vârstei de pensionare. Noi dorim trecerea în grupă specială de la vârsta standard, dar numai a angajaților care lucrează în producție. La noi situația este foarte grea, nu există investiții, oamenii politici de acolo au legături cu firme de casă cu această companie” și-au exprimat nemulțumirea minerii.

Nemulțumirile minerilor din Târgu Jiu

Ortacii au precizat atunci că vina pentru nerespectarea legii o poartă doi parlamentari din circumscripția Gorjului, care nu doresc aplicarea legii. Impactul financiar ar fi fost unul mult prea mare.

„Am venit pentru că acest proiect al nostru se tergiversează pentru că doi parlamentari de Gorj nu doresc reducerea vârstei de pensionare. Vor ca noi să rămânem forță de muncă ieftină pentru firmele lor. Sunt oameni care au boli de inimă, au stenturi pe la inimă, la vârsta de 55 de ani. Parlamentarii spun că impactul financiar este foarte mare, dar este o directivă europeană care spune că unitățile miniere care se află într-un program de restructurare pot beneficia imediat de un ajutor de stat pentru reducerea vârstei de pensionare și alte facilități.

În Polonia minerii când sunt restructurați li se dă 26.000 de euro, li se acordă alte facilități să găsească alt loc de muncă. La noi pur și simplu ne aruncă în stradă. Vor veni mai mulți mineri aici în greva foamei dacă nu se vor lua măsuri”, a declarat liderul sindical de la vremea respectivă Nicu Bunoaică pentru Antena 3.