Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a aniversat, ieri, 75 de ani de la înfiinţare şi de excelenţă în învăţământul politehnic militar.
În tot acest timp, peste 9.500 de absolvenţi ai instituţiei au ocupat sau ocupă funcţii importante în sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Comandantul Academiei, generalul de brigadă Constantin Iulian Vizitiu: ”Întregul proces de transformare a Armatei României într-un instrument militar modern, în măsură să răspundă cerințelor ce ne revin ca țară membră a NATO a determinat schimbări calitative importante în definirea misiunii ofițerului-inginer, în prezent și mai ales în viitor”.
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit ordinul „Virtutea Militară” în grad de Mare Ofiţer, cu însemn de pace pentru militari, Drapelului de Luptă al Academiei Militare „Ferdinand I”.