Infofinanciar > Lumea la zi > Aceeaşi Europă, vieţi complet diferite! Discrepanța uriaşă de trai între un pensionar italian şi unul român
Lumea la zi

Aceeaşi Europă, vieţi complet diferite! Discrepanța uriaşă de trai între un pensionar italian şi unul român

Aceeaşi Europă, vieţi complet diferite! Discrepanța uriaşă de trai între un pensionar italian şi unul român
sursă foto: antena3.ro

În timp ce în România majoritatea pensionarilor se confruntă cu creșterile mari de prețuri pe care trebuie să le acopere dintr-un venit ce nu poate face față, un italian în etate se bucură o pensie de câteva mii de euro. Cheltuielile acestora sunt astfel acoperite fără probleme. În țara noastră, costul facturilor poate ajunge și la de trei ori valoarea unei pensii.

Un reportaj al celor de la Observator, Antena 1, scoate în evidență discrepanța majoră dintre două state membre ale Uniunii Europene. Este vorba despre România și Italia, unde traiul pensionarilor se află la polul opus din punct de vedere al veniturilor lunare. O pensie medie în România nu este mai mare de 370 de euro, în timp ce italienii au aproximativ 1300 de euro pe lună.

Când cafeaua în oraș devine un lux

Govi Emilio, care a muncit peste 40 de ani într-un service auto şi în vânzări în Italia, este acum pensionar și se bucură de o pensie generoasă. „Am aproximativ 1900 de euro pe lună”, spune acesta. În extremitate se află Constantin Exerescu, un pensionar român în vârstă de 70 de ani, dintre care 45 i-a muncit în domeniul aviaţiei. Pensia lunară nu depășește 3000 de lei (aproape 600 de euro), venit din care, conform acestuia, abia îşi acoperă medicamentele, facturile şi mâncarea.

„M-am calificat în meseria de structurist de aviaţie. Am lucrat 44 de ani şi opt luni. Am iesit la pensie in 2018. După toate indexările care s-au aplicat, am ajuns să am pensie de 3000 de lei”, declară Constantin Exerescu pentru sursa mai sus citată, subliniind că în stadiul actual, pentru seniorii români, o cafea în oraş a devenit lux: „Ieşim în oraş, dar să ne plimbăm. Fără să bem nici măcar o cafea. Pentru că nu ne mai permitem”. Asta în timp ce Govi Emilio susține că: „Împreună cu soția mea, când e posibil, în timpul săptămânii mergem la bar să bem o cafea, sa servim micul dejun”.

Ce cheltuieli lunare are un pensionar

În cadrul reportajului, Constantin Exerescu a enumerat care sunt cheltuielile sale lunare: „Am un împrumut pe care l-am făcut pentru a renova bucătăria, îl am de un an și mai trebuie sa plătesc alți trei cu o rata de 220 de euro pe lună, cheltuielile mașinii de la benzina, pana la costuri fixe cum ar fi impozit și asigurare sunt de aproximativ 200 de euro pe lună. Sunt aproximativ 500 de euro de cheltuieli pentru alimente, carne, pește, ceea ce trebuie ca sa trăiești”.

„Din 3.000 de lei, pe medicamente dau cam 400 de lei. În jur de 1200 de lei, chiar mai bine dacă stau să mă gândesc, se duc pe facturi. Asta pe timp de vară, iar cred că pe timp de iarnă, costurile sunt mai mari”, a adăugat pensionarul.