Începând de vineri, o depresiune atmosferică va începe să afecteze țara noastră, temperaturile fiind te iarnă. Inițial, sunt așteptate ploi doar în jumătatea vestică a țării, dar spre seară precipitațiile se vor extinde și în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile.
„Pentru scurtă vreme, iarna va reveni în acest weekend. Deja avem strat consistent de zăpadă în masivele montane. La Călimani avem 22 de centimetri. Ninsorile vor continua la munte, în weekend. Vorbim și de o scădere a temperaturilor, ușor sub cele care ar fi normale în această perioadă. Vorbim de minime negative spre pragul de ger, minus 10 grade până la minus un grad Celsius”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, la Digi 24.
Sâmbătă, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară, scrie RomâniaTv.